O delegatie de la RAFO Onesti a cerut, ieri, autoritatilor de la Bucuresti eliberarea unui certificat de exonerare a TVA, masura care ar putea duce la reluarea activitatii de rafinare. -Cei doi presedinti de la ANAF si AVAS, Sebastian Bodu, respectiv Gabriel Zbarcea, vor analiza la nivelul celor doua institutii platile pe care RAFO le-a facut catre bugetul statului – dupa 8 decembrie 2004 -, cand programul de reorganizare a societatii a fost aprobat-, ne-a declarat consilierul Balkan Petroleum, Marin Anton. Desi liderul de sindicat al rafinariei, Ion Marian, ne-a precizat inainte de intalnire ca vor fi primiti inclusiv de premierul Calin Popescu Tariceanu, acest lucru nu s-a intamplat, primul-ministru neparticipand la discutii. Autoritatile incearca sa gaseasca solutii, pentru ca RAFO sa-si reia activitatea si angajatii rafinariei sa nu fie disponibilizati in bloc.
-Am vrut sa ma ridic de la masa discutiilor, (n.r. – pentru ca nu au fost primiti de primul-ministru), dar nu am vrut sa fiu lipsit de respect, in fond, discutia a fost stabilita pe un canal sindical si nu puteam sa ma manifest in acest fel-, a declarat reprezentanul Balkan Petroleum.
In ceea ce priveste datoriile istorice, reprezentantul Balkan Petroleum ne-a precizat ca, -potrivit informatiilor de la dl Bodu, sunt doua sau trei cereri de cumparare a actiunilor detinute de stat, rezultate din punerea in aplicare a programului de reorganizare-. La randul sau, directorul general al societatii RAFO Onesti, Paul Ivascu, ne-a mentionat ca luni va avea loc o alta intalnire cu reprezentantii Ministerului de Finante pentru clarificarea situatiei. Amintim ca marti, 19 aprilie, rafinaria a fost oprita din lipsa materiei prime, lucru care a dus la nemultumiri ale salariatilor. -Mai mult de sase sute de salariati s-au inscris voluntar pe liste ca vor sa participe la greva foamei in cazul in care rafinaria nu va fi pornita-, potrivit liderului sindicalist. Mentionam ca pana la ora inchiderii editiei reprezentantii autoritatilor statului, care au participat la intalnirea cu reprezentantii RAFO, nu au putut fi contactati.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















