Ministerul Sănătății Publice (MSP) nu se grăbește să identifice modul în care a fost posibil ca ața chirurgicală "ucigașă" din China să ajungă în cel puțin 150 de spitale din România. "Ministrul Eugen Nicolăescu a numit, vinerea trecută, prin ordin ministerial, o comisie care să efectueze ancheta privind ața chirurgicală importată din China. Sâmbătă seara, Institutul Cantacuzino a dat răspunsul: ața nesterilă este contaminată cu spori bacterieni care, dacă ajung în organism, provoacă infecții grave, existând riscul ca pacientul să moară. Abia astăzi (n.r. ieri) această comisie s-a întrunit", au declarat pentru "Curentul" surse autorizate din MSP. Ancheta trebuie să fie finalizată până vineri, iar raportul trebuie prezentat ministrului Nicolăescu. În același timp, reprezentanții MSP se abțin să dea orice fel de detalii în ceea ce privește ața chirurgicală "ucigașă". În tot acest timp, mii de pacienți care, probabil, au fost "cusuți" după operațiile suferite cu ața "ucigașă" așteaptă un semn din partea autorităților sanitare centrale și locale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















