Home Actualitate Ancheta rețetelor medicale se extinde și la Vaslui

Ancheta rețetelor medicale se extinde și la Vaslui

DISTRIBUIŢI

Serviciul de Investigare a Fraudelor Vaslui a declanșat o anchetă, pentru fals și uz de fals, în cazul eliberării unor rețete medicale și a modalităților de decontare a acestora de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, polițiștii ridicând mai multe documente de la această instituție.
Mai mulți medici și farmaciști, precum și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, au intrat în atenția Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Județene Vaslui cu privire la modalitățile de eliberare a unor rețete și de achiziție a medicamentelor de la farmacii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Polițiștii vasluieni au solicitat o serie de documente la CJAS Vaslui prin care se va verifica regimul de decontare a respectivelor rețete.
„Ancheta în acest caz a fost declanșată în urma sesizării din oficiu. La finalul cercetărilor, se va stabili dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals și uz de fals“, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela ?ê?£traub.
Conducerea CJAS Vaslui susține că polițiștii de investigare a fraudelor au mers la sediul instituției la începutul acestei săptămâni, solicitând o serie de documente.
Anchetatorii nu au putut preciza, deocamdată, câte persoane sunt vizate în această anchetă cu privire la eliberarea și decontarea unor rețete medicale.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.