Home Actualitate Anchetă socială pentru băiețelul lui Cioacă

Anchetă socială pentru băiețelul lui Cioacă

DISTRIBUIŢI

Arestarea polițistului Cristian Cioacă pentru uciderea soției sale l-a lăsat pe fiul acestuia în vârstă de șapte ani fără un tutore legal, în lipsa mamei, Elodia, pe care Cioacă a ucis-o, tranșându-i și abandonându-i cadavrul, susțin anchetatorii. Rămășițele Elodiei nu au fost găsite nici la cinci ani de la oribila crimă, dar Cioacă a fost arestat miercuri pe baza unor probe noi care îl incriminau, pete de sânge din dormitor găsite cu un aparat de ultimă generație. Asistenții sociali l-au căutat vineri pe micuțul Patrick, ca să constate cine îl îngrijește și în ce condiții crește, pentru a vedea dacă este cazul adoptării unei soluții de protecție pentru minor.

Reprezentanții Direcției de Protecție a Copilul Argeș au venit vineri dimineață la ultimul domiciliu cunoscut al băiețelului, la apartamentul lui Cioacă din Pitești, același în care și-a ciopârțit soția în urmă cu cinci ani în timp ce fiul lor domea, susțin procurorii. Asistenții sociali au sunat în zadar la interfon, pentru că nu era nimeni acasă. În aceste condiții, angajații Primăriei au căutat copilul și la domiciliul mamei polițistului din comuna Albota, unde nu locuia nimeni. Reprezentanții Primăriei au primit însă informații că fiul lui Cioacă învață la o școală din municipiu, așa că l-au găsit la Școala Generală nr.16 din Pitești, unde este elev în clasa I. După terminarea cursurilor, băiețelul a fost luat de sora lui Cioacă, iar asistenții sociali i-au însoțit până acasă , urmând să discute cu familia și cu băiețelul și să realizeze o anchetă socială. Demersul angajaților DGASPC Pitești survine unei solicitări formulate de mama Elodiei, care nu și-a mai văzut nepotul de mai bine de doi ani și a cerut realizarea unei anchete sociale pentru a vedea cum este îngrijit micuțul Patrick, solicitând și încredințarea acestuia. Emilia Ghinescu a depus la Tribunalul Argeș și o cerere în regim de urgență pentru încredințarea lui Patrick, aceasta urmând să se judece marți.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.