BUCURE?ê?£TI (MEDIAFAX) – Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală de către primarul orașului prahovean Băicoi, care a aprobat plăți de peste 75.000 de lei către firma mamei sale și și-a angajat sora într-o funcție de conducere.
Potrivit Agenției Naționale de Integritate, edilul Gheorghe Ciprian Stătescu a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de primar, a avizat un număr de 71 de facturi emise de societatea comercială la care mama sa deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator și a aprobat dispozițiile de plată către această societate, în valoare totală de 75.513,44 lei, se arată într-un comunicat de presă.
Astfel, susține ANI, primarul nu a respectat dispozițiile din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora "primarii […] sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I"
Totodată, arată ANI, Stătescu a încălcat și dispozițiile art. 2531 din Codul Penal al României, potrivit cărora "fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material […] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă".
Potrivit ANI, primarul din Băicoi a încheiat cu SC Hidro Prahova SA, în calitate de chiriaș (societate comercială la care Orașul Băicoi deține calitatea de acționar, iar persoana evaluată deține calitatea de reprezentant al consiliului local), un contract de închiriere imobil, în suprafață construită de 100 de metri pătrați.
De asemenea, în calitate de primar al orașului Băicoi, a emis o dispoziție prin care sora sa este numită în postul de șef atelier gospodărire comunală în cadrul aparatului de specialitate al primarului și a încheiat cu aceasta un contract individual de muncă și, totodată, a aprobat fișa postului aferentă funcției.
În acest context, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu privire la posibila săvârșire de către Gheorghe Ciprian Stătescu a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României.
ANI mai precizează că primarul a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Conform legii, persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















