Deputatul Steluța Gustica Cătăniciu (PNL) s-a aflat în conflict de interese în perioada ocupării funcției de consilier local la Cluj-Napoca, deoarece a acordat asistență juridică unei firme aflate în litigiu cu municipalitatea, informează Agenția Națională de Integritate (ANI).
ANI arată că, în urma evaluărilor efectuate, s-a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către Cătăniciu, întrucât aceasta, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, a participat, în 7 aprilie 2009, la procesul de deliberare și adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spațiu cu altă destinație a societății Cooperativa Meșteșugărească Foto Optica din Cluj-Napoca.
Ulterior adoptării acestei hotărâri, precizează ANI, la 5 mai 2009, Cătăniciu a încheiat cu societatea respectivă un contract de asistență juridică privind reprezentarea în instanță a intereselor societății în litigiul avut cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Astfel, se precizează în comunicatul ANI, consilierul local a reprezentat în instanță interesele societății, prin contractele de asistență juridică încheiate la data de 22 aprilie 2008, și, respectiv, 5 mai 2009. Pentru contractele încheiate, Steluța Gustica Cătăniciu a încasat 8.000 de lei. Părți în litigiu au fost Societatea Cooperativa Meșteșugărească Foto Optica din Cluj-Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Comisia de vânzare a spațiilor comerciale și de prestări servicii din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
Astfel, arată ANI, au fost identificate elemente în sensul încălcării regimului juridic al conflictului de interese, deoarece, conform dispozițiilor art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, „nu pot lua parte la deliberarea și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local“.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















