Trei tineri bucureșteni au fost depistați de polițiști, la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce își probau pistoalele cu gaze, cumpărate din Bulgaria, pe un câmp din județul Giurgiu, a anunțat, ieri, Poliția Română.
Potrivit Poliției, cei trei bucureșteni, care au vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, și-au achiziționat, sâmbătă, din orașul bulgăresc Ruse, câte un pistol cu gaze, de calibrul 9 milimetri, și 160 de cartușe aferente.
La întoarcerea din Bulgaria, tinerii au vrut să vadă dacă armele funcționează și s-au oprit, pentru a le proba, pe marginea DN5, între localitățile Daia și Remuș. După ce au tras 23 de cartușe, bucureștenii au fost depistați de polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Toxice, care i-au lăsat fără arme și muniție, deoarece aceștia nu dețineau autorizație.
Mai mult, cei trei tineri bucureșteni sunt cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















