Home Actualitate Arșinel și Caramitru l-au convins pe Ministrul Culturii că vârsta nu contează...

Arșinel și Caramitru l-au convins pe Ministrul Culturii că vârsta nu contează la evaluarea managerilor de teatre

DISTRIBUIŢI

Ministrul Culturii, Gigel ?ê?£tirbu, care s-a întâlnit luni cu o parte din managerii afectați de ordonanța care prevede înlăturarea de la conducerea instituțiilor de cultură a celor cu vârsta  de peste 65 de ani, consideră că „performanța, și nu vârsta, ar trebui să fie criteriul de evaluare” al acestora. Conform Mediafax, la întâlnire au participat Ion Caramitru, directorul Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București, Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, Alexandru Arșinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, și George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie. „Ministrul Culturii, Gigel ?ê?£tirbu, a luat cunoștință de revendincările mediului cultural în 2013, în calitatea sa de președinte al Comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în masă din Camera Deputaților. Încă de atunci, actualul ministru al Culturii s-a declarat de acord cu solicitările reprezentanților instituțiilor de cultură, poziție pe care și-o menține și în prezent”. Potrivit sursei citate, una dintre solicitări este aceea referitoare la posibilitatea ca managerii instituțiilor de cultură să își poată păstra funcția și după împlinirea vârstei legale de pensionare. „Consider că performanța și nu vârsta ar trebui să fie criteriul de evaluare a activității unui manager de instituție culturală și, în general, a oricărui manager. Am susținut acest punct de vedere în calitate de președinte al Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților și continui să îl susțin acum, în calitate de Ministru al Culturii”, a declarat ministrul Gigel ?ê?£tirbu, la finalul întrevederii. Potrivit comunicatului preluat de Mediafax, în ziua de 4 februarie, ministrul Culturii și reprezentanții instituțiilor de cultură, vor merge la Comisia pentru cultură pentru a susține modificările pe care aceștia din urmă le-au propus pentru modificarea ordonanței de urgență 68/ 2013. La jumătatea lunii ianuarie, Ion Caramitru, George Mihăiță și Alexandru Arșinel criticau Guvernul pentru emiterea OUG care prevede înlăturarea de la conducerea instituțiilor de cultură a managerilor cu vârsta peste 65 de ani, declarând pentru MEDIAFAX că inițiativa „a izvorât dintr-un cap lipsit de logică” și „nu ajută cultura”. Ion Caramitru, directorul Teatrului Național București (TNB), a declarat pentru  Mediafax că, în anul 2013, a fost audiat la cerere în Comisia de cultură a Senatului și apoi la cea de la Camera Deputaților, în legătură cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) numărul 68 din 2013, care prevede înlăturarea de la conducerea instituțiilor publice de cultură a persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani. De asemenea, George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie din București a precizat, tot pentru Mediafax, că a fost în Comisiile pentru cultură ale Parlamentului, unde a prezentat un punct de vedere, alături de Ion Caramitru, dar și alți reprezentanți ai teatrelor. El a precizat că, atunci, membrii Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților și a Senatului le-au dat dreptate, afirmând: „Acum nu mai depinde de noi”. Atât Ion Caramitru, cât și George Mihăiță au declarat că există anumite interese privind acest act normativ, directorul TNB afirmând că „ideea a fost să elibereze funcțiile de director ca să se pună, probabil, clienți mai apropiați sufletului respectiv”, în timp ce directorul Teatrului de Comedie a subliniat că „aceste lucruri se fac cu anumite interese (…) cu scopul de a da jos anumite persoane, de a aduce cineva pe altcineva”. Directorul Teatrului Național București a precizat că nu doar amendamentul care prevede înlăturarea de la conducerea instituțiilor publice de cultură a persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani nu este în regulă în actul normativ citat, ci, „inadmisibile în Ordonanță, sunt și altele”. „La Senat, după ce noi am plecat, ministrul Daniel Barbu a fost audiat, nu în prezența noastră,și, în concluzie, la Comisie s-au aprobat mici amendamente, dar acesta nu. Apoi, am fost la Camera Deputaților, (…) Camera este decizională, unde președinte era domnul ministru de astăzi (Gigel Știrbu, actualul ministru al Culturii, n.r), și, cu o prezență foarte mare – la Senat, prezența când am fost noi a fost minimală -, cel puțin la nivelul discuțiilor, punctul de vedere al celor care au fost de față a fost că avem dreptate și că aceste amendamente vor trebui acceptate, urmând să-l audieze și pe domnul ministru, Barbu la ora aceea, iar la sugestia unuia dintre deputați, mai precis a domnului Hunor Kelemen, fost ministru al Culturii, care a cerut ca la audierea domnului Barbu să fim și noi de față”a mai declarat pentru Mediafax Ion Caramitru.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.