Home Actualitate Asasinatul din Vitan a costat 23.000 de euro

Asasinatul din Vitan a costat 23.000 de euro

DISTRIBUIŢI

Moldoveanul și-a filat 10 zile victima

Frații Bogdan și Răzvan Mararu au plătit asasinului din Republica Moldova suma de 20.000 de euro ca preț al atentatului asupra lui Ioan Puiu Mironescu. Interlopii din Neamț i-au dat lui Vitalie Proca instrucțiuni pentru a-și identifica ținta și o mașină ”de fugă”. Moldoveanu a împușcat însă o altă persoană, dintr-un șir de confuzii. Frații Mararu au fost arestați ieri de magistrații Tribunalului București pentru 29 de zile, după ce procurorii au prezentat succesiunea faptelor.
Moldoveanul Vitalie Proca a venit în România pe 15 noiembrie 2012 și s-a dus direct la Roznov, la barul deținut de Răzvan Mararu. Acolo frații Mararu au stabilite detaliile atacului din Vitan, iar interlopii s-au întâlnit față în față cu asasinul plătit pentru a-i preda autoturismul ce urma să fie folosit în asasinat. Mașina Audi A6 a fost achiziționat de un apropiat al fraților Mararu, care a primit instrucțiuni clare:să aibă numere de Bulgaria, să nu coste mai mult de 3.000 de euro, să fie pe benzină, "de fugă", și să nu aibă probleme, adică să nu fie furată. Interlopii i-au atras atenția că autoturismul nu trebuie cumpărat cu documente, astfel încât intermediarul a luat-o fără acte de de la o persoană din Gura Humorului, au precizat sursele apropiate anchetei.
A doua zi, moldoveanul a început să urmărească persoana pe care el o identificase ca fiind ținta atacului, iar filajul a durat zece zile. Datele primite de la frații Mararu, prin intermediari, nu i-au lăsat loc de îndoieli: tânărul conducea aceeași mașină ca și Mironescu, avea inițialele MIR în număr, semăna cu dușmanul fraților Mararu, și chiar și prietena lui arăta aproape la fel cu prietena lui Mironescu.
Până la data atacului, 26 noiembrie 2012, frații Mararu au ținut legătura permanent cu Proca prin intermediul unui alt cetățean din Republica Moldova, care îl suna pe Proca transmițându-i mesajele ”șefilor”. După ce l-a ciuruit cu pistolul-mitralieră și pistolul Makarov pe Răzvan Isăilă, crezând că este Mironescu, asasinul moldovean  a plecat din București cu un microbuz care circula pe ruta București-Iași, iar pe 2 decembrie a ieșit din țară prin Vama Sculeni, către Republica Moldova. Mașina Audi a fost lăsată proprietarului locuinței din București unde a stat Proca, drept plată pentru chirie. La percheziția mașinii, anchetatorii au găsit două din tuburile de cartușe trase în Vitan.

Mironescu, arestat pentru atentatul din Neamț
Ioan ”Puiu” Mironescu, cel care a fost ținta atacului eșuat din Vitan, este dușmanul familiei Mararu încă din 2005, când s-au certat, amenințat și jignit reciproc pentru 40.000 de euro. După atentatul din Vitan, Mironescu a vrut să se răzbune, așa că a delegat un ”locotenent” să procure materialele necesare pentru o bombă, pe care alte persoane să o instaleze sub autoturismul de teren al lui Mararu, în Piatra Neamț. Atentatul a fost dejucat de SRI și anchetatori pe 11 ianuarie, toți cei implicați reținuți, iar Mironescu a primit ieri mandat de arestare pentru 29 de zile, la Curtea de Apel Bacău.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.