
Presupusul autor al asasinatului de la Piatra Neamț, Cristian Chilat (foto), a fost arestat, ieri seară, de Tribunalul Neamț, pentru 29 de zile, fiind cercetat pentru omor deosebit de grav și tentativă de omor. Tribunalul Neamț și-a însușit propunerea procurorului și a decis arestarea preventivă a lui Chilat pentru 29 de zile, acesta fiind acuzat că a împușcat mortal un bărbat și l-a rănit pe fratele acestuia, în prezent fiind dus la arestul IPJ Neamț. Cristian Chilat, zis „Falău“, este presupusul autor al asasinatului comis duminică, într-o cafenea din centrul municipiului Piatra Neamț, asupra lui Gheorghiță Mararu, cunoscut membru al unei grupări interlope. De altfel, și fratele acestuia, Bogdan Mararu, a fost împușcat de Chilat de două ori în abdomen, el fiind externat ieri dimineață.
Despre acest caz, procurorul Stelian Olteanu, care anchetează dosarul, a comentat că nu exclude ca atacatorul să fi fost sprijinit în atac de alte persoane. Olteanu a spus că este posibil ca în acest caz să fie începute cercetări și față de alte persoane pentru favorizarea infractorului, dacă se va dovedi că Cristian Chilat a fost ajutat de cineva. Chilat a fost prins în localitatea Dragomirești, în casa unei rude a acestuia, urmånd ca în această locuință anchetatorii să facă o percheziție. Cristian Chilat are antecedente penale, el fiind eliberat condiționat din închisoare în 4 august 2010. Potrivit conducerii Penitenciarului Vaslui, Cristian Chilat a stat închis la Vaslui timp de un an și jumătate, perioadă în care nu a ieșit cu nimic în evidență. De asemenea, reprezentanții Penitenciarului Vaslui au afirmat că Cristian Chilat, condamnat în anul 2008 pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, a participat la activitățile culturale obligatorii, alături de alți deținuți. Purtătorul de cuvånt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma, a spus că presupusul autor al asasinatului de la Piatra Neamț a fost propus pentru eliberarea condiționată din Penitenciarul Vaslui după împlinirea a două treimi din pedeapsă.
Șefului IPJ Neamț ar putea fi demis
În urma asasinatului, șeful Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, chestor șef de poliție Dan Valentin Fătuloiu, a propus ministrului de Interne, Traian Igaș, schimbarea din funcție a șefului Poliției Neamț, comisar-șef Aurelian Vasea Șoric, pentru management defectuos. Fătuloiu a precizat că ar putea fi demise și alte persoane cu funcții de conducere din IPJ Neamț, dar și din alte județe ale țării. De asemenea, în ceea ce privește atacul de duminică din Piatra Neamț, Fătuloiu a spus că va sesiza CSM, pentru că agresorul fusese eliberat condiționat și ar fi trebuit supravegheat judiciar. Fătuloiu a subliniat că vor mai fi demiteri la nivelul unor Inspectorate județene de Poliție, unde sunt acuzații de management defectuos și numiri pe criterii politice. Întrebat dacă șeful Poliției Romåne, Petre Tobă, ar fi vizat de aceste demiteri, Fătuloiu a spus că evaluează în continuare situația din țară, fiind nemulțumit de faptul că reforma la nivelul structurilor de ordine și siguranță publică nu a fost aplicată corespunzător.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















