
Procedurile de recuperare a epavei avionului prăbușit în Munții Apuseni au început, miercuri, la locul accidentului aflându-se inspectori specialiști în aviație, care continuă cercetările și stabilesc detaliile pentru această operațiune. Surse din cadrul anchetei declară că aeronava va fi tăiată în bucăți. Procurorul general al Parchetului Curții de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat corespondentului MEDIAFAX că procedurile de extragere a epavei avionului prăbușit în Munții Apuseni au început, miercuri, iar la locul accidentului s-au deplasat inspectori specialiști în aeronautică. Lazăr a spus că, în funcție de condițiile meteorologice, se va stabili cum va fi recuperată epava avionului din zona în care s-a produs accidentul. Potrivit acestuia, ulterior, epava avionului va fi dusă într-un loc unde va fi studiată de inspectorii specializați care vor redacta raportul privind acest caz. Surse apropiate anchetei au declarat, miercuri, că epava avionului va fi tăiată în bucăți și transportată de pe munte cu tractoare, iar la această operațiune vor ajuta și localnicii din zonă, împreună cu reprezentanții Primăriei Horea. Potrivit acestor surse, întreaga operațiune va fi monitorizată de inspectorii specialiști în aeronautică și de procurorii care instrumentează cazul. În acest moment, în zona unde s-a produs accidentul este ceață, vizibilitatea fiind redusă la aproximativ 40 de metri, iar temperatura este între 0 și 2 grade. Pe parcursul nopții de marți spre miercuri epava avionului prăbușit în Munții Apuseni a fost păzită de jandarmi.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















