Consiliul Naţional Secuiesc a anunţat că va depune în Parlament o notă de fundamentare la proiectul de Lege privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, iniţiativă aflată în lucru la Senat. Vicepreşedintele CNS, Ferencz Csaba, a declarat în acest sens că după ce vor fi finalizate referendumurile din Covasna, Harghita şi Mureş, organizaţia maghiară radicală va centraliza datele, iar pe baza rezultatelor obţinute va depune în primăvara acestui an o completare la proiectul privind Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc.
Propunerea legislativă iniţiată de senatorul UDMR Sogor Csaba şi deputatul UDMR, Garda Dezso, se află la comisiile Senatului din octombrie 2005. Legea 295/2005 privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, elaborată de fostul lider al CNS, Csapo Jozsef, a fost respinsă de Camera Deputaţilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















