Autonomie pentru secui?… Care secui?

Dezbaterea despre autonomie și autodeterminarea secuiască a încins la roșu spațiul public, din păcate însă problematica este speculată politicianist și este plasată într-un registru minor. Fără a mai menționa maxima ipocrizie a liderilor pesediști ori liberali, care le-au lins dunga de la chiloți udemeriștilor de li s-au înverzit limbile, ani de-a råndul.
Dăcă tot vorbim de chestiuni de drept, să vedem încă cine sunt acei „secui“ care își solicită drepturile. Problema acordării unor privilegii secuilor, care or fi ei aceia, ar trebui să plece în primul rånd de la identificarea și delimitarea arealului acestei populații, or pånă astăzi nimeni nu s-a ostenit să plece de la acest minim criteriu de analiză.
Cine sunt secuii, de unde au apărut ei, ce limbă vorbesc, și mai ales cåți sunt? Acestea ar fi trebuit să fie teme de analiză publică, tratate de specialiști, dar ce să te aștepți de la experți în măcinatul cuvintelor, care vobesc zilnic despre absolut orice, inepții invitați ai Antenelor și Realității.
Am întreprins noi această investigație, încercând să obținem niște date clare, irefutabile, cu privire la pretendenții a șapte – până la trei Scaune, cum zic ei, „secuii“, deși în limba română scaunul înseamnă și altceva.
Cifra populației „secuiești“, conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, nu depășește două sute de persoane, și asta lăsând de la noi cu larghețe, că suntem generoși, ca majoritari în țara noastră.
Aici găsim datele cu privire la populația din România, așa cum este ea descrisă prin oglindirea statisticilor și a recensămintelor din anii 1948, 1956, 1966, 1977, 1992 și 2002. Conform documentației anexate, ce poate fi consultată de oricine la adresa web a instituției (www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/titluriv1.htm), rezultă că, întâi de toate, nu s-a declarat nimeni secui, la recensămintele trecute, iar cum udemeriștii sunt la guvernare de muultă vreme, e greu de crezut că cineva ar fi putut să-i împiedice pe „secui“ – dacă ei chiar ar exista în număr mare, să se declare ca atare.
Am examinat cu atenție toate tabelele ce cuprind indicatori cu privire la etnie, de la tabelul t-40 până la t-47a, respectiv indicatorii cuprinși în distribuția populației pe următoarele categorii: 40 – Populația după etnie – regiuni, județe și medii; 40a – Structura populației după etnie – regiuni, județe și medii; 41 – Populația pe sexe, după etnie – județe și medii; 42 – Populația pe sexe, după etnie – regiuni și medii; 43 – Populația pe sexe, grupe de vârstă, categorii de populație și etnie; 44- Populația după limba maternă – regiuni, județe și medii; 45 – Populația pe sexe, după limba maternă – județe și medii; 46- Populația pe sexe, după limba maternă – regiuni și medii; 47 – Populația după etnie și limba maternă, pe județe; 47a – Populația după etnie și limba maternă, pe medii.
Nicăieri nu am găsit picior de „secui“. Am plecat mai departe cu raționamentul și am asumat ideea că poate sunt cuprinși în zona „alte naționalități“, undeva după țigani, tătari, pecenegi, turco-slavi, cumani, amerindieni etc. Categoriile menționate cuprind următoarele cifre statistice, la nivelul întregii țări: rubrica „altă etnie“- 16.850 și rubrica“etnie nedeclarată – 1.941. Cum „secuii“ pretind că ar fi justificați la dreptul unui așa-zis „ținut secuiesc“, undeva în arealul românesc definit de județele Covasna – Harghita, am căutat în aceste două zone să vedem care sunt cifrele celor de „altă etnie“ și ale celor cu „etnie nedeclarată“, între care s-ar putea să fie ascunși „secuii“ noștri, și am separat următoarele cifre: 27 de persoane de altă etnie și 81 cu etnie nedeclarată – în Covasna și 45 de persoane de altă etnie și 131 cu etnie nedeclarată, în Harghita.
Deși poate la nivel științific nu ar fi corectă și ar putea fi deci contestabilă atribuirea, în contul „secuilor“, la grămadă, a sumei cumulate a categoriilor menționate, o facem totuși pentru a avea o imagine aproximativă, un punct de plecare, urmând ca savanții și specialiștii să analizeze mai departe.
108 plus 156 de persoane, respectiv 264 de etnici mai aparte, ar putea fi suma totală a celor care se pretind a fi „secui“ în județele Covasna – Harghita. Până una-alta, apare ca evident ridicolă pretenția acordării unui „Ținut“ celor 264 de presupuși „secui“.
Eventual le-am putea da o porțiune din parcul Cișmigiu, alături de fazani, lebede și rațe tărcate. Cu multă, multă vreme în urmă, se pare că secuii erau ceva mai mulți, dacă avem în vedere că Mihai Viteazul s-a bazat pe secui la unele dintre bătăliile sale și mai ales dacă avem în vedere că la răscoalele țărănești din secolul 14, din Ardeal, secuii au tăiat mai multe capete de unguri decât au reușit să o facă vreodată românii.
Și Mișcarea Legionară avea în rândurile sale „secui“, care aveau și un cântec, Imnul legionarilor secui, cunoscut sub numele „Imnul românilor secuizați“, scris de Horațiu Comăniciu și cu muzica de Ion Mânzatu. Cântecul este în limba română, poate și deoarece nu este cunoscută încă limba „secuiască“, iar ipotezele științifice bat spre ideea că majoritatea secuilor sunt români maghiarizați de-a lungul secolelor (cartea lui Gheorghe Popa Lisseanu – „Originea Secuilor și Secuizarea Românilor“, reeditată și apărută la București, sub îngrijirea editurii România Pur și Simplu, 2003).

Secuii, cu totul altceva decât maghiarii

Se pare că, urmași ai avarilor, unul dintre multele neamuri migratoare, așezați în perioada Evului Mediu pe unde au apucat și ei, secuii au avut în trecut, prin secolul XVI, un port și obiceiuri proprii, în zona Ciucului, elemente pe cale de dispariție în veacurile XVII-XIX. Un argument important al faptului că „secuii“ ar fi altceva decât maghiari este chiar faptul că ei înșiși insistă, așa puțini cum sunt, să fie numiți „secui“, semn ce definește asumarea unei deosebiri elocvente față de unguri, față de care sunt distincți și ca etnie originară. Iar faptul că au măcelărit o grămadă de unguri ce-i asupreau și pe ei, și pe băștinașii români, în secolul XIV, întărește această idee, ba chiar le adaugă o notă simpatică, din punctul meu de vedere.
Un mare savant și cărturar al secolului XV, preocupat de originea „secuilor“ – Antonius Verantius -, afirma tranșant la vremea aceea, după studii aplicate, că secuii „se deosebesc de unguri în aproape toate obiceiurile, legile și felul lor de a trăi și nu se aseamănă nicidecum, nici ca limbă, când vorbesc după chipul strămoșilor“.
Contemporan cu Antonius Verantius, Nicolaus Olahus nota și el că secuii au încă „unele cuvinte proprii neamului lor“. Amestecați cu românii, inițial în Maramureș și Bihor și apoi în județele mai dinspre centrul spațiului românesc, secuii au fost victime al maghiarizării forțate, ca și românii, și situația lor și a românilor maghiarizați a atras atenția unui mare număr de personalități culturale ale secolului XIX. Tot atunci au apărut lucrările lui Gheorghe Popa-Lisseanu, Sabin Opreanu, Teodor Chindea, Petre Råmneanțu, Nicolae Sulică, Elie Cåmpeanu, Aurel Nistor și ale altora.
Citez un pasaj din lucrarea cărturarului G. Popa-Lisseanu, ce n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunuia dintre cei aproximativ 200 de secui care încă mai trăiesc în Covasna-Harghita: „«Blocul secuiesc» este o născocire a timpurilor moderne, de după 1848, născocire având ca scop de a se face să se creeze în existența unor mari forțe secuiești și, în același timp, să creeze o atare forță în mijlocul Ardealului și în mijlocul românilor (…) în Ardeal, în afară de câteva regiuni, în care n-a putut să pătrundă elementul maghiar, românii, după introducerea dualismului austro-ungar din 1867, peste tot locul au început a grăi în limba lui Arpad, ei au fost înscriși în statistică, ei și copiii lor din leagăn, ca unguri. Simpla declarație că vorbesc ungurește era deci o probă suficientă a naționalității lor. Și, cu toate acestea, în multe localități, secuii de origine română, care nu știau o vorbă românește, declarau: «Èn olah vagzok» – «eu sunt român»“.
Declarație pe care dacă și-ar asuma-o pe deplin și cei 200 de „secui“ menționați, i-ar face beneficiarii unei porțiuni încă mai mare din parcul Cișmigiu, chiar până la celebrul restaurant Monte Carlo, unde ar încăpea cu toții cu siguranță și unde m-aș angaja să le dau la toți de băut, mai ales dacă vor fi de acord ca alături de noi, frații lor români, să asculte adevăratul Imn al UDMR.George Roncea