Home Actualitate Autoritatile statului, depasite de salmonella de la Navodari

Autoritatile statului, depasite de salmonella de la Navodari

DISTRIBUIŢI

În vreme ce autorităţile au dat-o din colţ în colţ în chestiunea -Salmonella la Năvodari-, iar miniştrii Adomniţei şi Nicolăescu s-au bătut în piept că până la urmă au reuşit să închidă activitatea Taberei de la Năvodari, o parte a profesorilor şi copiilor aflaţi încă în tabără refuză să părăsească locaţia. Şi pentru că nu are pe cine să mai dea vina în această criză creată de vidul legislativ precum şi de anumite interese, autorităţile statului au găsit o explicaţie pentru atitudinea profesorilor.

-Profesorii merg gratuit în taberele şcolare, iar când acestea sunt organizate în alte spaţii decât cele ale Autorităţii Naţionale pentru Tineret, pot primi comisioane de până la zece la sută din suma încasată de administrator pentru grupul pe care îl însoţesc aceştia-, zic surse din Ministerul Educaţiei. Aşa se explică faptul că unii profesori au refuzat să părăsească tabăra de la Năvodari, în pofida faptului că ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, la recomandarea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a mers personal acolo să se asigure că au fost create toate condiţiile pentru ca elevii să părăsească locaţia în termen cât mai scurt. Grupul de copii cazaţi în tabăra de la Năvodari şi însoţitorii lor au declanşat, miercuri seară, un protest spontan faţă de decizia de închidere şi evacuare a taberei, ei afirmând că vor să-şi continue vacanţa aici. Profesorii şi părinţii copiilor au declarat că vor face un comitet în care vor discuta despre posibilitatea de a rămâne pe propria răspundere în tabăra de la Năvodari, copiiilor urmând să li se asigure hrană rece. Claudiu Daniel Teliceanu, şeful Direcţiei Judeţene pentru Tineret Constanţa a declarat că este vorba despre câţiva copii cărora li s-a spus să protesteze fără să li se explice riscurile la care se expun rămânând în tabăra de la Năvodari. Ministrul Educaţiei a precizat că are în intenţie ca ministerul să se constituie parte civilă în procesul cu Sind România pentru recuperarea banilor copiilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.