?ê?£eful aviației civile din Malaezia a declarat că este posibil ca avionul Malaysia Airlines dispărut în urmă cu opt zile să se fi aflat la sol când au fost transmise unele semnale prin satelit, transmite Reuters.
Ultimul semnal ar fi fost recepționat de un satelit la aproape șapte ore după ce aeronava a ieșit de pe ecranele sistemului civil de control al traficului aerian, notează Sky News.
Acest lucru i-a determinat pe investigatori să-și extindă zona de căutare, după ce anterior au verificat Marea Chinei de Sud și împrejurimile insulelor Andaman și Nicobar. În prezent verifică două coridoare la vest de Malaezia, care acoperă mii de mile pătrate.
Pe de altă parte, ministrul transporturilor a precizat că sistemul de comunicații ACARS a fost dezactivat înaintea ultimului contact radio între avion și serviciul de control al traficului aerian. Oficialul a mai spus că pilotul și copilotul aeronavei nu au cerut să zboare împreună în cursa MH370. El a afirmat totodată că a solicitat mai multor țări, printre care SUA, China și Franța, date suplimentare obținute prin satelit, dar și că 25 de state sunt acum implicate în căutarea aeronavei dispărute.
Oficialii au mai informat că în prezent autoritățile sunt concentrate pe patru piste: deturnare, sabotaj, probleme personale și probleme psihice, notează Sky News.
În același timp, șeful poliției malaeziene a spus că anchetatorii nu au primit încă date despre pasageri de la toate țările vizate. "Există în continuare câteva țări care nu au răspuns solicitărilor noastre" de verificare, a spus Khalid Abu Bakar într-o conferință de presă, potrivit Reuters.
Poliția anchetează de asemenea stafful de la sol al aeroportului și și-a intensificat verificările asupra celor doi piloți, inclusiv prin examinarea unui simulator de zbor confiscat la locuința căpitanului, a spus el.
Anchetatorii și-au accelerat verificările asupra celor 239 de pasageri și membri ai echipajului aflați la bordul cursei MH370 a companiei Malaysia Airlines.
Mișcările avionului care efectua cursa MH370, dispărut în urmă cu opt zile după ce a părăsit ruta pe care ar fi trebuit să o urmeze, au fost provocate de o 'acțiune deliberată', a anunțat sâmbătă premierul malaezian, Najib Razak, care nu a confirmat totuși o deturnare.
Sistemele de transmisie a datelor avionului Boeing 777 'au fost dezactivate' chiar înainte de a ajunge deasupra coastei de est a peninsulei Malaezia, dar contactele prin satelit au existat timp de aproximativ șapte ore după dispariția avionului de pe ecranele radarelor civile, a adăugat șeful guvernului malaezian într-o conferință de presă.
Avionul care efectua cursa MH370 a decolat la 8 martie din Kuala Lumpur în direcția Beijing și a dispărut de pe ecranele radar după circa 40 de minute de la decolare. Avionul transporta 227 de pasageri, printre care șapte minori, și echipajul, format din 12 persoane.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















