
Între avocații care reprezintă persoanele care au pe rol procese la Tribunalul București și jandarmii care păzesc instituția a izbucnit un conflict în toată regula, autoritățile acuzându-i pe apărători că nu vor să se lase controlați la intrarea în sediul instituției. Scandalul a ajuns până la urechea Ministerului Administrației și Internelor, care s-a văzut nevoit să transmită o scrisoare Baroului București în care se reclamă faptul că avocații „devin chiar recalcitranți“ atunci când jandarmii vor să-i controleze. În replică, mai-marii Baroului București au hotărât să trimită și ei o petiție adresată Tribunalului București, prin care semnalează faptul că jandarmii au o atitudine agresivă față de avocați, „motivându-și comportamentul prin instrucțiunile primite de la conducerea Tribunalului București“. De asemenea, același Barou constată că atitudinea jandarmilor de la Tribunalul București diferă semnificativ de comportamentul autorităților „aflate sub conducerea Curții de Apel București“, acestea din urmă fiind mult mai binevoitoare decât primii menționați. Rezolvarea acestor probleme se poate face, în opinia Baroului București, printr-o singură modalitate, respectiv, autoritățile ar trebui „să permită intrarea apărătorilor în sediul instituției cu 15 minute înainte de începerea programului de lucru, având în vedere specificul muncii avocaților“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















