Baba și mitraliera: Victor Socaciu, mare vătaf peste revoluționari

„Am văzut supărarea celor de la asociațiile de revoluționari. Vreau să spun foarte clar, îmi mențin decizia – sigur că mulți vor fi supărați – că nu se poate să continuăm cu 20.000 de revoluționari, din care 15.000 și-au descoperit Revoluția după 2000. Putem să dăm sprijin pentru răniți, cei cu dizabilități și, eventual, pentru cei care chiar au fost în decembrie 1989. Revoluționarii de după 2000 – nu sunt de acord și nu o să primească nici măcar la buget bani, pentru că e incorect. Pentru cei care au fost la Revoluție și beneficiază în baza legii, pentru aceia la buget putem să găsim soluțiile respective” a declarat premierul nostru, de curînd, într-un contrast flagrant cu promisiunile pe care le făcea pe vremea în care era în opoziție. Probabil pentru a mai îndulci, un pic, amărăciunea revoluționarilor, același Victor Ponta l-a cocoțat  în fruntea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, pe Victor Socaciu. Așa că, dacă nu are de unde să le dea banii promiși anul trecut, pe cînd USL îi scotea pe străzi și îi punea să urle cîte-n Lună și în stele, astăzi le dă măcar circ. Iar de aici înainte, ori de cîte ori șatra hămesită a revoluționarilor făcuți pe bandă rulantă îi va reaminti vechile promisiuni, Guvernul îl va scoate la înaintare pe Socaciu, care le va lălăi vreuna dintre improvizațile lăutărești cu care ne-a acrit tinerețea, încă de pe vremea Cenaclului „Flacăra”. ?ê?£i asta pentru că, da, Victor Socaciu este încă  una dintre „fosilele” propagandei comuniste care, după 1990 a năpârlit brusc și s-a apucat de politică. Chiar și acum, el se laudă în CV-ul său că, între 1976 și 1984, a participat la cenaclurile “Flacăra” și “Serbarile Scânteii Tineretului”.

„Cascadorul râsului”

Ce-l recomandă pe Socaciu pentru ocuparea acestui post? Mai nimic, în afară de scandalul privitor la divorțul de Marina Almășan, fosta lui soție. La care trebuie să adăugăm strânsa lui prietenie politică cu mai marii PSD, prietenie care l-a propulsat, în legislatura trecută, până în Parlamentul României, în fotoliul de deputat. Fotoliu din care nu a făcut nimic altceva decât să se facă de râs prin tot soiul de inițiative, una mai aberantă decît alta. Atunci pe vremea în care era parlamentar, Victor Socaciu a fost cel care a propus o modificare a Legii audiovizualului prin care se prevedea obligativitatea dublării filmelor străine în limba română. O inițiativă legislativă de-a dreptul stupidă care n-a fost apreciată nici măcar de colegii lui parlamentari. Astfel se face că la vot legea „dublării” a fost respinsă cu un scor zdrobitor: 277 de voturi pentru, cinci împotrivă și zece abțineri. Iar pentru ca circul legat de această idee șugubeață să fie complet, chiar și Victor Socaciu, habar neavând cu ce ocazie se află pe acolo, prin Parlament,  s-a numărat printre cei care au votat împotriva propriei sale  propuneri legislative. Dar asta nu a fost mai nimic. Demonstrând că „dacă nu e și fudul, prostul nu e prost destul” tot Socaciu a fost cel care și-a dat, cândva, cu părerea asupra capacităților mentale ale electoratului român. Întrebat de ce nu susține referendumul din noiembrie 2009, cel privitor la Parlamentul unicameral, Socaciu a luat-o direct pe miriște și s-a lansat într-o serie de afirmații halucinante privitoare la acest aspect al vieții noastre politice. Concret, el a susținut că referendumul respectiv a fost o „porcărie”. ?ê?£i asta pentru că noi, românii de rând, cei peste noua milioane care ne-am prezentat la acel vot, nu avem competența necesară pentru a ne da cu părerea în legatură cu o problemă atât de sensibilă. Sau altfel zis, Victor Socaciu le-a spus românilor, inclusiv celor care l-au trimis pe el în Parlament, că sunt mult prea proști pentru a înțelege ce este cu bicameralul sau unicameralul, astfel că nu pot hotărî ei, de capul lor, fie chiar și printr-un referendum, ceea ce doar politicienii pot hotărî. Adică doar ei, „elita” după cum a zis atunci fostul zdrăngănitor de la Cenaclul Flacăra.
Probabil că, acum, Victor Socaciu nici măcar nu este conștient că deținerea funcției în care abia a fost numit este un soi de „sport extrem” care i-a trimis pe mâna justiției pe mejoritatea celor care au condus, înaintea lui, Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. Maestre, să-ți dea Dumnezeu multă baftă, că întradevăr ai nevoie. Dar nu prea credem. ?ê?£i teamă ne este că, după mintea puțină pe care o ai, o să ajungem să-ți cîntăm ceea ce le ziceai matale altora: „Ăia, hoți, ăștia hoți/ Mama lor la toți”.
Vasile Surcel