Dintr-o nefundamentare a problemelor sau, dimpotrivă, din interese pe care nu le cunoaştem, un recent studiu asupra profitabilităţii bancare în ţările europene a fost folosit de unii analişti şi ziarişti din presa română pentru interpretări cel puţin curioase. Din studiu reieşea – deloc neaşteptat – că în România, ca şi în ţări vecine din Centrul şi Estul Europei, profitabilitatea bancară este ridicată, oricum mai ridicată decât în Vestul continentului. În România, de pildă, de circa 2 ori mai mare! Interpretarea – fără vreo nuanţare – a fost că băncile româneşti sunt mai profitabile decât -suratele- lor din -vechea Europă-, iar din modul în care se făcea această constatare răzbătea şi un fel de bucurie, dacă nu chiar de mândrie! Hait, le-am venit de hac! N-om fi noi atât de breji ca ei, dar mergem mai repede şi-i vom prinde din urmă!
Din păcate, lucrurile stau aproape invers decât într-o asemenea interpretare! Bănci româneşti nu prea mai există în România. Doar două mai sunt sunt româneşti şi ambele se situează spre periferia clasamentului. În rest, sunt bănci străine. Sistemul bancar nu că ar fi dominat de capitalul străin, dar este format aproape numai din capital străin. Locul activităţii nu trebuie confundat cu apartenenţa capitalului, adică cu proprietarul. Băncile din România sunt doar bănci înregistrare în România, altfel sunt bănci cu capital străin, în cea mai mare parte cu proprietari vest-europeni.
Chestia însă cu -suratele- lor vest-europene este chiar prea de tot! Nu este vorba deloc de surate, ci, dimpotrivă, de -mamele- lor, băncile străine din România fiind fiicele unor grupuri bancare cu bazele în ţările vest-europene.
Că băncile-fiice din România sunt mai rentabile decât băncile-mamă din Vestul Europei este adevărat. De altfel, este tocmai motivul pentru care băncile-mamă din Vestul Europei au -născut- în România, deoarece se miza pe faptul că aici sunt condiţii pentru profituri mai mari, iar realităţile nu fac decât să le confirme prezumţia.
Să fim realişti, bucuria aparţine firesc băncilor-mamă şi eventual ţărilor de origine. Noi ar trebui să fim ceva mai puţin exaltaţi. Nimeni nu ar putea, desigur, ignora contribuţia pe care aceste bănci o au la creşterea gradului de bancarizare în România, încă atât de scăzut, dar atât de necesar să se extindă pentru asigurarea dezvoltării ţării, precum şi la introducerea managementului performant şi la întronarea disciplinei financiare şi ordinii economice în general. În acelaşi timp, nu poate fi trecut cu vederea faptul că profiturile mai mari obţinute în România decât în ţările lor de origine de către aceleaşi bănci au şi explicaţii precise nu tocmai favorabile clienţilor români: dobânzi mai mari la creditele acordate, marje mai ridicate faţă de dobânzile oferite la depozite, comisioane fabuloase pe care nu le practică în ţările lor de origine, aranjamente anticoncurenţiale pe care nu-şi permit să le folosească în aceste ţări, dar pe care le utilizează din plin aici, pentru că aici, în România, nu le spune nimeni nici pâs! Asta, desigur, dacă pare cumva naţionalist şi antiglobalizare de a menţiona cumva şi faptul că profiturile superioare obţinute aici le iau sistematic vânturile, valurile…
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
