Home Actualitate Basescu a garantat pentru guvern la Bruxelles

Basescu a garantat pentru guvern la Bruxelles

DISTRIBUIŢI

Aflat la Bruxelles, în prima vizită oficială ca şef al unui stat membru al Uniunii Europene, Traian Băsescu a răspuns ameninţărilor venite din partea grupurilor parlamentare ale socialiştilor şi liberalilor europeni. Aceştia au sugerat că vor aduce critici preşedintelui Băsescu în momentul în care acesta va lua cuvântul în plenul PE. -Din păcate avem parte de oameni politici atât de slabi, încât transferă probleme interne în exterior, ceea ce eu nu am făcut şi nu voi face-, a spus Băsescu. Tot el a atras atenţia că dacă va fi provocat, nu va ezita să dezvăluie scandalurile politice din România. -Dacă se ridică în discuţie probleme interne, cei care le-au ridicat, să nu-şi facă iluzii că nu voi da detalii despre sistemul de interese economice din spatele unor decizii politice, sau despre politica dusă în minciună-, a ameninţat Traian Băsescu. La ora închiderii ediţiei, însă, în afară de discursurile de felicitare de la tribuna PE nu se auziseră decât strategiile României de integrare. -Avem motive de mândrie, oameni de excepţie-, a fost unul dintre mesajele principale ale lui Băsescu la Bruxelles. De asemenea, el a garantat că guvernul României îşi va face treaba.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.