Găsirea unor soluţii pentru stabilizarea situaţiei politice, accelerarea reformei instituţionale şi analiza evoluţiilor cu privire la votul uninominal. Acesta a fost scopul consultărilor de ieri, de la Palatul Cotroceni, dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderii partidelor parlamentare, aşa cum l-a prezentat Administraţia Prezidenţială. Marele absent de la consultări: preşedintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu. Motivul: program încărcat la guvern, în special sărbătorirea Zilei Internaţionale a Francofoniei. Din nou PNL şi PSD au fost pe aceeaşi lungime de undă. Coincidenţă sau nu, liderii celor două partide susţin că au fost degeaba la Cotroceni deoarece nu s-a conturat nici o soluţie. UDMR pare deschis la orice formulă asfel încât guvernul să aibă susţinere în Parlament. Chiar şi alegeri anticipate. Variantă susţinută şi de PD. La ora închiderii ediţiei, consultările nu se terminaseră.
PNL: -Nu am aflat nimic nou-
Liberalii au plecat de la Cotroceni fără să fi aflat ceva nou de la preşedinte, a susţinut vicepreşedintele PNL Crin Antonescu. -Dificultăţile politice ale României îşi pot găsi rezolvarea în Parlament, nu la Palatul Cotroceni-, a fost principala concluzie trasată de liberal.
Cât despre atmosfera din cadrul consultărilor, liberalii au susţinut că au încercat să îşi exprime punctul de vedere -foarte politicos- şi -foarte clar-, chiar dacă nu l-au socotit pe Băsescu -un interlocutor valabil-. -Ne-a amintit că în privinţa referendumului face ce vrea. Nu l-am contrazis. (…) Preşedintele a subliniat că nu se întrevede nicio schimbare în ceea ce priveşte atitudinea domniei sale-, a mai precizat vicepreşedintele liberal, delegat să participe la consultări alături de Puiu Haşotti şi Teodor Meleşcanu. Din formula liberalilor a lipsit premierul Călin Popescu Tăriceanu care şi-a amintit abia ieri că -agenda- nu îi permite o întrevedere cu Băsescu şi a preferat să sărbătorească Ziua Internaţională a Francofoniei la Palatul Victoria.
PSD: soluţia crizei e în Parlament
Partidul Social Democrat a plecat de la consultările avute la Palatul Cotroceni fără o concluzie a discuţiilor. Preşedintele Mircea Geoană a declarat că -atâta timp cât avem un prim ministru învestit, soluţia se află în relaţia acestuia cu Parlamentul-. -Înainte de a se gândi la un alt guvern, preşedintele trebuie să se gândească să nu mai repete greşeala din 2004 când a impus o guvernare şubredă şi neconformă cu rezultatul alegerilor-, a spus Geoană. PSD i-a cerut lui Traian Băsescu să numească un ministru de externe, să lămurească acuzele dintre cele două palate şi i-a spus că războiul PNL-PD este dezastruos pentru ţară.
UDMR: soluţia crizei politice este la partide
Delegaţia UDMR i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu că pentru formaţiunea maghiară votul uninominal nu este o prioritate. Marko Bela, Gyorgy Frunda, Verestoy Attila, Marton Arpad şi Zsolt Nagy şi-au manifestat în schimb preocuparea pentru ieşirea din criza politică actuală prin găsirea unei susţineri majoritare în Parlament pentru guvern sau prin declanşarea anticipatelor. Echipa UDMR i-a transmis lui Băsescu dezamăgirea faţă de declanşarea urmăririi penale împotriva ministrului comunicaţiilor, Zsolt Nagy.
PD: -Aleşii trebuie să se întoarcă la popor-
Prezenţi la consultările de la Palatul Cotroceni, liderii PD i-au spus preşedintelui Traian Băsescu că în opinia lor, soluţia pentru ieşirea din criză o reprezintă anticipatele.
Democraţii au fost primiţi cu zâmbetul pe buze de şeful statului. Liderul PD, Emil Boc a mulţumit şefului statului pentru invitaţie şi a precizat că dată fiind situaţia de criză -aleşii trebuie să se întoarcă la popor-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















