Home Actualitate Băsescu acuză „agresiuni” ale unor parteneri din UE: „Realitatea de fapt să...

Băsescu acuză „agresiuni” ale unor parteneri din UE: „Realitatea de fapt să fie cea de drept”

DISTRIBUIŢI

Președintele Băsescu a acuzat, miercuri, „agresiuni” ale unor parteneri europeni, referindu-se la măsuri impuse după ridicarea restricțiilor pe piața muncii  și la condiționalitățile pentru Schengen, el susținând că „realitatea de fapt trebuie să devină realitatea de drept, stabilită prin tratate”.
Președintele a afirmat, la întâlnirea anuală cu diplomații acreditați la București, că „cetățenii români devin victime ale abordărilor naționaliste”.
„Suntem în mod particulari îngrijorați de modul în care a fost și este gândită întâmpinarea ridicării restricțiilor pe piața muncii”, a adăugat șeful statului.
Menționând că unele state europene au imaginat măsuri de protecție a sistemelor de ajutoare sociale, Traian Băsescu a avertizat că se fac astfel diferențieri între cetățenii europeni.
„Asemenea măsuri reflectă o întoarcere către naționalism, ceea ce poate fi îngrijorător pentru UE”, a adăugat președintele.
El a arătat, totodată, că „împiedicarea” aderării la Schengen începe să fie percepută drept o disponibilitate a unor state membre de a interpreta diferențiat prevederile din tratatele europene.
„România a acceptat un timp condiționalitățile, dar este timpul să ne apropiem de un capăt, pentru că, la fel ca liberalizarea pieței muncii la nivelul UE, și accesul în spațiul Schengen este un element puternic de integrare în UE”, a adăugat Traian Băsescu.
Șeful statului român a cerut ca „realitatea de fapt să devină realitatea de drept, stabilită prin tratate”.

 Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.