Home Actualitate Băsescu: Capitale străine au încă semne de întrebare privind evenimentele din 2012

Băsescu: Capitale străine au încă semne de întrebare privind evenimentele din 2012

DISTRIBUIŢI

Președintele Traian Băsescu a declarat, la întâlnirea cu șefii misiunilor diplomatice, că în capitalele străine sunt încă semne de întrebare privind evenimentele politice din vara lui 2012, adăugând că obligația ambasadorilor români este să prezinte corect informațiile, nu să "coafeze realitățile".
"În ceea ce privește diplomația noastră în această perioadă, toți ați simțit că efectele evenimentelor politice din vara anului trecut încă nu s-au disipat și există încă foarte multe semne de întrebare în foarte multe capitale. Obligația dumneavoastră este ca prin transmiterea corectă și insistentă a ceea ce se întâmplă în România să facem ca impresiile sau abordările generate ca urmare a evenimentelor politice de anul trecut să fie diminuate și șterse prin confirmarea faptului că România este un stat de drept destul de consolidat și care își continuă drumul de consolidare a democrației", a declarat Băsescu la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu șefii misiunilor României în străinătate.
El a afirmat că a observat că unii șefi de misiuni diplomatice "tind să coafeze realitățile" despre evoluția politică din România pe care le prezintă într-un stat sau altul.
"Renunțați să faceți acest lucru, pentru că statele UE își iau informațiile de la ambasadele de aici", le-a spus Băsescu ambasadorilor români, adăugând că e necesară "o corectă informare" în acest sens.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.