Limbajul suburban folosit de presedintele Traian Basescu ca raspuns la o intrebare pertinenta a colegului nostru Ovidiu Zara nu reprezinta un accident de parcurs, asa cum doresc sa acrediteze ideea persoane din anturajul prezidential. Basescu are o problema reala cu presa care-l critica, uitand ca, de fapt, rolul principal al presei tocmai acesta este: sa critice derapajele puterii si sa semnaleze iesirile din decor ale alesilor nostri. Presa care-l critica astazi pe Traian Basescu este aceeasi care l-a criticat si pe Iliescu si Nastase, iar din cate ne aducem aminte, actualul presedinte nu avea atunci nimic de obiectat cu privire la presa, ba, dimpotriva, a cerut sprijin ziaristilor pentru inlaturarea de la putere a putregaiului pesedist. Odata vazut cu sacii-n caruta, presedintele a uitat de simpatia presei si a trecut la atacuri directe, pe modelul patentat de PSD -cine nu e cu noi e impotriva noastra-.
Ironia sortii face ca primul ziar intrat in colimatorul Cotroceniului sa fie tot ziarul -Curentul-. La momentul respectiv, februarie 2005, am crezut ca a fost un moment de ratacire al presedintelui, asa ca am trecut cu vederea acel episod, sperand ca Traian Basescu va fi presedintele care va aduce dreptatea si adevarul, asa cum ne promisese in campania electorala. Dupa aproape doi ani de mandat, presedintele Basescu si-a facut un obicei din a-i critica pe toti cei care pun sub semnul intrebarii marile sale realizari. Tocmai de aceea am decis sa va prezentam istoria atacurilor directe ale presedintelui la presa. Prima actiune, asa cum precizam mai sus, a avut loc in februarie 2005. Pe 2 februarie, ziarul -Curentul- a trimis o adresa Administratiei Prezidentiale, in atentia presedintelui Traian Basescu, in care solicitam sa ni se precizeze daca serviciile secrete (sensibil subiect!) au informat presedintia despre incercarile de compromitere a presedintelui si a luptei anticoruptie, declansate de doua grupuri de interese mafiote (atat de mult hulite de Basescu). -Primul grup este condus de Sorin Ovidiu Vintu, care a lansat, in cercurile oamenilor de afaceri si in zona presei, informatia ca si-ar fi cumparat libertatea cu trei milioane de dolari oferite presedintelui Traian Basescu intre cele doua tururi de scrutin. Cel de-al doilea grup este format din Alexandru Bittner, Adrian Petrache si Bartolomeu Finis, cunoscuti ca apropiati ai lui Adrian Nastase, cu ajutorul caruia au controlat 80% din privatizarile din Romania in perioada 2000-2004. Acest grup a lansat, in mediul oamenilor de afaceri, informatia ca ar fi cazut la pace, contra unei sume de bani, cu presedintele Romaniei si ca vor controla si in viitor traficul de influenta din Romania-, se preciza in solicitarea ziarului nostru. In final, mentionam ca datele ne sunt necesare pentru publicarea unui material in -Curentul-.
3 februarie 2005
In loc de un raspuns afirmativ sau negativ din partea Cotrocenilor, am asistat a doua zi la un atac virulent la adresa directorului ziarului -Curentul- (fara a-l nominaliza), difuzat in direct cu prilejul unei conferinte de presa a presedintelui Basescu.
Presedintele a cerut ca numele sau sa nu mai fie utilizat pentru interesele diverselor grupuri politice sau de alta natura, care incearca mai ales, prin intermediul mass-media, sa obtina legitimitate.
Coincidenta(?!), a doua zi dupa conferinta de presa, Basescu a numit-o consiliera de stat la Cabinetul Presedintelui pe binecunoscuta Elena Udrea, nevasta lui Dorin Cocos, implicat in numeroase afaceri alaturi de Alexandru Bittner si Adrian Petrache. Deh, grupurile de interese…
13 aprilie 2005
Urmatorii intrati in malaxorul Cotrocenilor au fost analistii Ion Cristoiu si Cristian Tudor Popescu, luati in vizor de presedinte cu ocazia crizei ziaristilor rapiti in Irak.
-As mai face o observatie cu privire la ceea ce vedem in presa si la televiziuni, observatie care a fost constant facuta prin purtatorul de cuvant: nivelul extrem de mare al intoxicarii la care presa romaneasca raspunde extrem de usor, fara verificare si fara a avea incredere cand i se infirma zvonistica lansata de cei autorizati sa o infirme.
Va pot spune ca ceea ce s-a intamplat in presa ne-a creat probleme extraordinare, pentru ca rapitorii nu cred ca zvonistica din presa nu este alimentata de Administratie.
Dar dumneavoastra procedati cum credeti. Sigur, cu aceasta ocazie am putut sa vedem si oameni de o mediocritate teribila, lafaindu-se ore intregi pe posturile de televiziune, dandu-si cu parerea si facand supozitii. Regretabil.
Ziaristi pentru care am avut un mare respect au ajuns sa fie penibili in raport cu realitatea, dar este o optiune a lor si atunci cand – sa dea Dumnezeu – acest caz se va incheia bine, pentru ca acesta este obiectivul, as vrea sa-i vad ce argumente mai au in raport cu sustinerile docte si adesea impotriva actiunii de recuperare a celor trei cetateni romani-, acuza cu usurinta Traian Basescu, fara nicio referire la rateurile in serie ale serviciilor de informatii, in aceasta criza.
August 2005
Nu a scapat tirului prezidential nici mai vechiul prieten al presedintelui, ziaristul Sorin Rosca Stanescu.
La inceputul lunii august 2005, presedintele Traian Basescu a sustinut, intr-un interviu acordat radioului public, ca un ziarist care -avea acces- la el, de multa vreme, si-a -permis-, in ziua in care Parchetul ancheta -un oarecare personaj- (e vorba bineinteles de liberalul Dinu Patriciu), sa sune si sa ameninte. -Deci, s-a ajuns pana acolo incat un ziarist isi permite sa sune la presedintele Romaniei si asta e sistemul mafiot care reactioneaza, si sa ameninte: Ţin toate ziarele pe care le controlez si o sa vezi ce o sa-ti fac, te termin… Asa gandeste un ziarist, iar eu nu spun prostii-, a declarat seful statului. Ulterior, Basescu a spus, intr-o conferinta de presa, ca il roaga pe ziaristul care l-a amenintat sa spuna ce a discutat cu el, daca are responsabilitatea a ceea ce a facut. Desi initial nu a dorit sa faca public numele ziaristului, ulterior a declarat, la Clubul Roman de Presa, ca este vorba de directorul ziarului -Ziua-, Sorin Rosca Stanescu. Cat despre probe, presedintele nu a prezentat nici pana azi dovezile in baza carora a afirmat ca Rosca l-ar fi amenintat.
Aprilie 2006
Inundatiile din primavara aceasta au constituit un nou prilej pentru presedinte sa se rafuiasca cu presa. De data aceasta, alesul a fost reporterul Lucian Dindirica, corespondentul Realitatea TV ce a avut indrazneala sa-l intrebe pe presedinte despre actiunile autoritatilor pentru salvarea populatiei din zona Doljului.
-N-o sa-ti raspund niciodata… Nu uitati ca patronul vostru, Vintu, a lasat fara case zeci de mii de romani-, a sunat raspunsul lui Basescu fara nicio legatura cu momentul sau cu persoana in cauza. Reporterul Dindirica a fost indirect facut vinovat de presedinte pentru escrocheria FNI. Or, Traian Basescu pare sa fi uitat ca a primit din partea Realitatea TV titlul de cel mai mare roman, fara sa-i pese in momentul acela de unde vin banii pentru aceasta televiziune si mai ales de moralitatea patronului, Sorin Ovidiu Vintu.
Septembrie 2006
Inainte sa-l numeasca pe colegul nostru -gaozar-, presedintele si-a facut mana cu directorul editorial al ziarului -Adevarul-, Corina Dragotescu. -V-am transmis un mesaj pe forum azi noapte: D-zeu sa va dea sanatate cat adevar este in articolul scris pe prima pagina a ziarului-. -Urarea- transmisa in direct de presedinte Corinei Dragotescu, la emisiunea -Sinteza Zilei- de la Antena 3, i-a uimit pe toti cei care stiau ca ziarista de la -Adevarul- a scapat recent de o boala cu rata de mortalitate extrem de ridicata. Dandu-si seama, intr-un tarziu, de grosolania declaratiei, presedintele a precizat ca -urarile- erau adresate autorului articolului, care sustinea ca presedintele Basescu a stat vreo doua zile prin arhivele Securitatii din Constanta, dar nu stie daca si-a luat sau nu dosarul de Securitate.
Luna octombrie a debutat cu apelativul de -gaozar- adresat indirect de Basescu lui Ovidiu Zara. Iar lista ramane deschisa, pentru ca suntem convinsi ca presedintele va continua razboiul. Cu presa. Pentru ca structurile ticalosite, mafiote etc. sunt in continuare pe pozitii de neclintit, iar presedintele se razboieste cu ele doar in discursuri electorale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















