Home Actualitate Băsescu: Ponta ar putea ajunge după Năstase

Băsescu: Ponta ar putea ajunge după Năstase

DISTRIBUIŢI

Președintele Traian Băsescu a declarat duminică, referitor la declarații ale lui Victor Ponta, că dacă acesta face "dreptate după mintea domniei sale" ajunge "coleg de apartament cu Adrian Năstase", spunând totodată că "ar fi o dramă pentru România" ca acesta să ajungă președintele țării.
Băsescu a fost întrebat, într-o emisiune la Realitatea Tv, cum vede afirmația lui Victor Ponta referitoare la faptul că după alegerile prezidențiale se va face dreptate pentru Constantin Nicolescu.
"Cred că, dacă ar încerca să facă dreptate după mintea domniei sale, cred că ar deveni imediat coleg de apartament cu Adrian Năstase. Eu nu cred că vreun procuror în România ar tolera intervenția președintelui sau a primului ministru în dosare, sau un judecător. Eu cred că ar deveni coleg de cameră cu Adrian Năstase foarte repede, pentru o astfel de încercare", a spus Băsescu.
El a fost întrebat de ce și-ar "risca" Victor Ponta cariera la nivel internațional prin astfel de declarații. "La nivel internațional și-a închis-o demult. Vă pot spune că se duce cu mare greutate pe ici, pe colo, de multe ori cu lobby-urile pe bani, pe nu știu ce… dar credibil nu mai e nicăieri Victor Ponta. Mai ales că a avut două etape de promisiuni, de angajamente, una în relația cu Comisia Europeană, și alta în relația cu Washington, când a făcut vizita la Washington. Peste tot spune «da, da» și când e, vine și apără pe cei puși sub semnul întrebării de justiție, nimeni nu-l poate crede", a mai afirmat șeful statului. Băsescu a menționat că din punctul de vedere al imaginii lui Victor Ponta în străinătate ar fi "o mare problemă" ca acesta să ajungă președintele României.
"Sper ca românii să-și dea seama cât e de important și i-aș ruga foarte mult să mă creadă, că în zi de sărbătoare nu fac decât să le spun un adevăr, ar fi o dramă pentru România ca Victor Viorel (Ponta, n.r.) să ajungă președintele acestei țări, pentru că nu are credibilitate. Este cunoscut deja, luat în vizor, ca fiind un apărător al corupților, iar după mine – afară nu are această etichetă, ci doar pe aceea de apărător al corupților – iar după mine este un om profund corupt, el însuși", a mai declarat președintele Traian Băsescu.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.