Corupţia -încă distorsionează decizia economică şi influenţează libera competiţie şi şansele egale-, a declarat ieri preşedintele Traian Băsescu la şedinţa de bilanţ pe 2006 a Ministerului Administraţiei şi Internelor. -Declaraţiile mele nu sunt decât îngrijorări-, a precizat Traian Băsescu. Fără să dea exemple concrete, şeful statului a precizat că sectoarele în care crede că ar trebui să se insiste sunt legate de energie, lucrările publice şi achiţiziţiile din sănătate. -Parcă e ceva ce continuă din 2000 şi se tot duce şi se duce şi trebuie să se oprească-, a mai spus Băsescu.
Fişele posturilor din minister, publice
Atribuţiile fiecărui membru din conducerea Ministerului de Interne ar trebui să fie publice, consideră şeful statului. Traian Băsescu a găsit şi o soluţie pentru ca acest lucru să se întâmple. Fişele posturilor pentru cadrele din conducerea instituţiei, inclusiv pe cea a ministrului, precum şi cele ale reprezentanţilor conducerii Poliţiei să fie publicate pe site-ul de internet al ministerului. Cererea vine după ce la întâlnirea de luni a lui Băsescu cu reprezentanţii societăţii civile, aceştia i-au spus că ar fi bine să fie publicate pe site-ul MAI responsabilităţile ofiţerilor din Poliţia Judiciară.
Ministrul Vasile Blaga a recunoscut că în Germania sunt publice fişele posturilor şi salariile cadrelor din conducerea Poliţiei şi a adăugat că acest lucru ce se poate realiza şi în România.
Să crească numărul de procurori
Preşedintele Băsescu a cerut guvernului, Procurorului General şi miniştrilor de resort să găsească soluţii pentru a nu mai exista -un profund blocaj în viteza cu care dosarele ajung la judecător-. Şi asta în condiţiile în care există 20.000 de ofiţeri ai Poliţiei judiciare şi doar 1.000 de procurori. -Trebuie accentuate măsurile de creştere a numărului de procurori-, a spus Băsescu. De asemenea, preşedintele a atras atenţia că -frontiera de nord şi est devine un element extrem de vulnerabil dacă nu ne luăm măsurile care trebuiesc luate pentru prevenire şi stopare a reelelor de trafic de droguri şi de fiinţe umane-. Ministrul Vasile Blaga a precizat, însă, că România a reuşit să securizeze frontierele cu 7 luni înainte de termenul limită dat de UE.
Chiar dacă a felicitat Poliţia Rutieră pentru modul în care a aplicat noul Cod rutier, Traian Băsescu i-a sfătuit pe poliţişti să fie mai prietenoşi cu cetăţenii.
Tăriceanu, nemulţumit de infractorii care părăsesc ţara
În timp ce preşedintele a reluat tema sa preferată cu privire la combaterea corupţiei, premierul Tăriceanu s-a axat pe combaterea crimei organizate. Tăriceanu a cerut MAI -mai multă determinare- în combaterea grupurilor de crimă organizată şi a precizat că numărul infractorilor care au părăsit ţara pentru a se sustrage pedepsei, precum Omar Hayssam este ridicat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















