
UPDATE: Băsescu sesizează CCR
Președintele a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională pe tema unui conflict juridic între Președinție și Parlament. Potrivit declarațiilor lui Băsescu acest conflict se referă la articolul 95 din Constituție, potrivit căruia președintele poate fi suspendat doar pentru fapte grave care încală legea fundamentală,
ori, în cazul de față acuzațiile ce i se aduc președintelui sunt legate doar de decalarații nu și de fapte.
*******
Băsescu către Crin , la plecarea din Parlament : Vă las aici o foaie pe care să vă scrieți demisia dacă eu voi câștiga referendumul
Președintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcție de Parlament, pentru a doua oară, cu 256 de voturi pentru , 114 împotrivă . Vineri, de la ora 17.00 Parlamentul a dezbătut și votat cererea de suspendare a lui Traian Băsescu. Pentru suspendarea președintelui USL erau necesare 217 voturi, iar PSD, PNL si PC aveau împreună 212 parlamentari. Pentru obținerea voturilor necesare, liderii USL au negociat intens cu reprezentanții UDMR, UNPR și cu cei ai minorităților, chiar în timpul dezbaterilor. În timp ce UDMR a lăsat libertatea parlamentarilor săi de a vota cum cred de cuviință, președintele UNPR, Gabriel Oprea, a negociat pentru el și partidul său locuri eligibile la alegerile din toamnă, așa cum anunța Curentul încă de joi, în schimbul voturilor pentru suspendarea președintelui.
Curtea Constituțională, care trebuia sa dea un aviz consultativ, a luat o decizie prin care, practic, s-a spălat pe mâini de orice responsabilitate, nedând nici un fel de aviz la cererea de suspendare. Votul din Parlament are loc pe fondul presiunilor tot mai intense venite din UE asupra USL, acuzata ca pune in pericol statul de drept. Dacă e suspendat în Parlament, președintele va ajunge la referendumul de demitere, iar Crin Antonescu va prelua – în calitatea sa de președinte al Senatului – poziția de președinte interimar. În mai puțin de o lună de la pronunțarea deciziei, cel mai probabil la sfârșitul acestei luni, ar fi organizat un referendum pentru demiterea președintelui.
În urma modificărilor aduse joi de guvern la legea referendumului printr-o ordonanță de urgență, pentru ca Băsescu să fie demis nu mai este nevoie de participarea la vot a 50% dintre cetățenii României. Astfel, este de ajuns ca la scrutin să participe trei cetățeni, dintre care doi să voteze pentru demitere. Președintele devine mai ușor de demis decât un primar de comună, pentru demiterea căruia e nevoie în continuare de participarea la vot a peste 50% din populația localității respective, fapt care afectează grav statul de drept, potrivit experților în drept.
Președintele Traian Băsescu a ajuns la Parlament, în jurul orelor 17.00. „Când vreți, să-i dăm drumul!”, le-a spus el ziariștilor, la intrarea în clădirea Parlamentului.
Erau prezenți, în acel moment, 318 de parlamentari din 432, după cum anunț președintele Senatului, Crin Antonescu.
Eugen Nicolaescu (PNL): „Președintele a ordonat Guvernului să acționeze în afara cadrului constituțional. Măsurile au avut consecințe sociale și economice extrem de grave: aruncarea în sărăcie a cetățenilor români.”
Traian Băsescu: „Am luat notă de avizul Curții Constituționalitate și m-am bucurat să văd că Curtea nu constată nicio abatere. (…) Se pare că nu pot să coabitez și PSD și PNL. În 2007 ați recurs la suspendarea președintelui. Acum vă aflați din nou la guvernare împreună și primul lucru pe care l-ați considerat necesar a fost suspendarea președintelui”. (…) „Ceea ce faceți este o zdruncinare a statului de drept pentru a-l pune la dispoziția USL. Este mai important pentru dvs. să puneți mâna pe justiție, pentru a vă apăra penalii. Vine rândul domnului Voiculescu, din câte înțeleg din presă”. Băsescu le-a reproșat faptul că nu țin cont de referendumul din 2009 cu privire la modificarea structurii Parlamentului: „Crearea acestei revoluții violente din punct de vedere legislativ este mai importantă decât această modificare”. Băsescu: „Susțineți că am influențat Justiția. Greșit. Poate mulți dintre dvs. aveți rude, cunoștințe, procurori sau judecători. Dacă ați găsit vreun singur judecător căruia să-i fi vorbit direct eu îmi voi asuma răspunderea acuzațiilor dvs. Ceea ce am făcut eu a fost să critic justiția în baza rapoartelor MCV, pentru că ineficiența nu poate fi ascunsă către români”. (…) „Sunt doi ani de când n-am mai criticat Justiția. Pentru că a început să meargă”.
Președintele a răspuns și acuzației privind lipsa dialogului cu partidele. „Au fost puține invitații la consultări la care USL să răspundă pozitiv. Răspunsurile au fost violente și neplăcute pentru președinte”.
Vasile Blaga: „România trece prin momente grele, poate cele mai grele ale tinerei noastre democrații. (…) Europa privește cu îngrijorare cum România stă să se prăbușească sub dominația fărădelegii”.(…): „Nu mai încercați să-i prostiți români, căci ei văd impostura și minciuna uselistă.” (…) „Ponta este primul demnitar al țării care a încălcat Constituția”.
Basescu a părăsit sala în momentul discursului lui Crin
Crin Antonescu s-a adresat mai întâi președintelui Camerei și apoi președintelui României. Traian Băsescu a părăsit sala de ședințe. Crin Antonescu: „Nu dăm azi nicio lovitură de stat, nu atacăm nicio Constituție”. (…) „Domnule președinte, noi dorim să vă suspendăm azi. În realitate, dvs. v-ați autosuspendat demult. (…) Ați lăsat această țară fără președinte. România n-a avut președinte pentru că n-a avut garant”. Antonescu: „Dacă nu veți fi demis la referendum, eu mă retrag din politică”.
Traian Băsescu a dat și câteva răspunsuri. „Am făcut încercări serioase pentru a fi împreună. Dar nu puteți să-mi cereți ca președintele să garanteze un sistem care să protejeze parlamentarii în fața legii. Cu mine nu va reuși nimeni să facă niciun compromis, și asta dintr-un motiv simplu: eu nu fac intervenții nici la procurori, nici la judecători, nici la polițiști”(…) „Înțeleg că aveți dubii legate de respectarea hotărârilor judecătorești. Înțeleg că sunteți situații de incompatibilitate între dvs. Vreți ca ei să voteze suspendarea președintelui României? E o întrebare retorică. Sunt sigur că va vota și domnul Voicu”. (…) „Am un regret. Am numit doi prim-miniștri: Călin Popescu-Tăriceanu și Victor Ponta. Amândoi aveau ochii umezi când și-au primit mandatul, amândoi au ajuns să ceară suspendarea mea.” Înainte de a pleca la Cotroceni, în așteptarea unei decizii, Băsescu a declarat:„Eu sunt la Cotroceni. Aștept decizia pentru a preda mandatul”, a spus el. Înainte însă i-a lăsat lui Crin Antonescu o foaie pe care să-și scrie demisia, dacă actualul președinte va câștiga referendumul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















