Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre nevoia unui efort comun al românilor şi maghiarilor din România pentru a dezvolta judeţele Covasna şi Harghita. Aflat într-o vizită neoficială în ţară, şeful statului a transmis un mesaj comun pentru maghiari şi români, insistând pe -nevoia de a dezvolta cele două judeţe, ca o cheie, ca o soluţie de evoluţie pozitivă şi a românilor şi a maghiarilor-. Potrivit lui Băsescu, judeţului Covasna îi lipseşte un singur lucru pentru ca -darul primit de la Dumnezeu, natura să poată fi valorificat – o infrastructură bine pusă la punct. Băsescu şi-a petrecut o seară alături de o familie de maghiari din Covasna, unde şeful statului a mâncat -nişte gogoşi umplute cu brânză şi mărar, excelente-. Deşi intrase iniţial doar pentru o vizită de cinci minute, şeful statului şi soţia sa au rămas timp de două ore în compania familiei de maghiari din staţiune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















