Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat, este cercetat de procurorii Parchetului Tribunalului Olt și într-un dosar privind infracțiuni economice, „cu prejudicii importante pentru bugetul public“, a anunțat ieri Parchetul Tribunalului Olt. „Referitor la afirmațiile făcute în presă de procurorul Iacobescu Eugen, în perioada 19-20 februarie, facem precizarea că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt se află în instrumentare și o cauză penală având ca obiect cercetarea lui Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, pentru infracțiuni economice cu prejudicii importante pentru bugetul public“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Eugen Iacobescu, procurorul care instrumentează dosarul în care Sandu Anghel este cercetat pentru tentativă de omor calificat, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că Bercea Mondial este cercetat în mai multe dosare de șantaj și cămătărie, el fiind „cel mai bogat om“ din județul Olt. Bercea Mondial, arestat dumincă la Craiova, a contestat decizia Tribunalului, contestație care se va judeca miercuri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















