Home Actualitate Berceanu: Am cedat sistemul energetic altor state

Berceanu: Am cedat sistemul energetic altor state

DISTRIBUIŢI

Senatorul PD Radu Berceanu a spus ieri că privatizarea sistemului energetic român a fost de fapt o cedare a resurselor naturale către alte state.

Berceanu a explicat că statul român nu a vândut resursele naturale unor investitori privaţi, aşa cum presupune orice privatizare, ci unor companii controlate de alte state. Mai mult, senatorul democrat a spus că legile de privatizare s-au făcut în aşa fel încât nimeni să nu fie tras la răspundere – parlamentarii care le-au votat nu pot fi acuzaţi pentru voturile lor, iar Guvernul spune că nu a făcut decât să pună în aplicare decizia Parlamentului. Referindu-se la resursele de petrol, Berceanu a spus că -România nu mai are nici o posibilitate de a gândi această resursă- pentru că Petrom şi Rompetrol au fost vândute către austrieci, respectic kazahi.

Cât despre energia electrică, Bercenau a spus că distribuţia din Dobrogea, Moldova şi Oltenia a fost vândută pe bani puţini italienilor, respectiv germanilor şi cehilor, fără ca statul român să mai controleze investiţiile promise de aceştia.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.