Home Actualitate Blaga îi răspunde lui Băsescu: PDL a salvat democrația în România în...

Blaga îi răspunde lui Băsescu: PDL a salvat democrația în România în vara 2012 și pe domnia sa

DISTRIBUIŢI

Liderul PDL, Vasile Blaga, răspunde criticilor președintelui Traian Băsescu la adresa sa și a partidului: "Partidul ăsta cu conducerea asta este cel care a salvat democrația în România în vară și inclusiv pe domnia sa".
"Partidul ăsta cu conducerea asta este cel care a salvat democrația în România în vară și inclusiv pe domnia sa,  pentru că domnia sa  (…) a fost de partea dreaptă și noi de partea sa", a spus Vasile Blaga.
El a amintit că la mitingurile pentru referendumul din 29 iulie 2012 pe scenă nu urca niciodată Elena Udrea, care probabil nici nu se afla în orașele respective la acel moment.
Blaga a amintit că el urca primul pe scenă.
 
"PDL de acum e PDL din vară care a apărat statul de drept și pe domnul președinte", a subliniat Vasile Blaga.

Blaga: Văd că dintr-o dată Traian Băsescu și-a reevaluat poziția față de Ponta și Dragnea

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, ca răspuns la criticile lui Traian Băsescu la adresa sa, că vede că dintr-odată acesta și-a reevaluat poziția față de Victor Ponta și Liviu Dragnea, adăugând că președintele "se pricepe foarte bine la reevaluări".
Întrebat ce părere are despre criticile lui Traian Băsescu la adresa sa, Vasile Blaga a răspuns: "Nu știu, văd că dintr-odată Victor Ponta și Liviu Dragnea sunt foarte buni, asta am înțeles de la domnul președinte. Ponta și Dragnea erau cei care înainte conduceau ostilitățile împotriva lui Băsescu. Acum văd că a reevaluat din nou, se pricepe la reevaluări foarte bine".
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că PDL seamănă acum în interior cu FSN și nu îl mai poate ajuta în îndeplinirea obiectivelor sale, precizând că se uită la ce se întâmplă, dar nu îi vine să creadă ce vede.
De asemenea, președintele Traian Băsescu a criticat conducerea actuală a PDL și pe liderul Vasile Blaga pentru îndepărtarea echipei lui Emil Boc din fruntea partidului după alegerile locale din iunie 2012, dar și pentru rezultatele proaste obținute la alegerile parlamentare din decembrie.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.