
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, în plenul reunit al celor două Camere, cu ocazia angajării răspunderii Guvernului pentru proiectele de lege din pachetul doi de reformă, că nu e timpul pentru ”lamentări sau vânătoare de vrăjitoare” și că sunt necesare acțiuni pentru a corecta nedreptățile din ultimii ani.
El și-a exprimat convingerea că spre jumătatea anului următor s-ar putea constata o corecție a situației financiare.
”Știu că nu este un pachet legislativ perfect, dar este începutul reașezării statului român pe baze de corectitudine și respect pentru români. Acest set de măsuri aduce echitate, elimină risipă și privilegii. Taie sinecuri și aduce respect pentru oameni și dreptate. Într-un cuvânt, un stat mai corect cu românii. Dacă va fi nevoie să ajustăm unele politici, o vom face. Dacă vom putea să ușurăm povara fiscală asupra oamenilor, fără a dezechilibra din nou economia, o vom face. Cred că undeva spre jumătatea anului următor, dacă se va merge înainte, vom constata că am reușit o corecție de curs. De acolo există perspective de creștere”, a spus el, cu ocazia angajării răspunderii Guvernului pentru proiectele de lege din pachetul doi de reformă.
Bolojan a subliniat că va continua să le spună oamenilor adevărul, fără să ”cosmetizeze realitatea” și că nu va ”vinde iluzii și speranțe deșarte”.
El a declarat că statul român este, în multe locuri, ”plin de nedreptăți”: privilegii, excepții, risipă și sinecuri.
”Fiecare se descurcă cum poate. În multe locuri, unii își angajează rudele. Alții își măresc indemnizațiile, alții fac raportări false, ca să încaseze mai mult. Și atunci vă întreb pe dumneavoastră: aceasta este România pe care ne-o dorim? Aceasta este România pe care vrem să o lăsăm copiilor și nepoților noștri? Eu zic că nu. De aceea, vă rog să susțineți întregul pachet de reforme și toate proiectele pentru care astăzi ne angajăm răspunderea Guvernului în fața Parlamentului”, a mai spus Bolojan.
Premierul a adăugat că reforma vizează trei direcții: ordine în finanțele țării, buna guvernare și respectul pentru cetățeni. De asemenea, le-a mulțumit miniștrilor pentru că au lucrat acest pachet de măsuri, menționând că a fost ”un efort de echipă”, indiferent de culoarea politică.
”În situații excepționale e necesar să venim cu măsuri excepționale. Plătim astăzi prețul multor ani în care noi, clasa politică, ne-am făcut că nu vedem realitățile bugetare. Nu ne-am încasat veniturile, am cheltuit prea mult și am început investiții fără să atragem fonduri să le terminăm. Nu am spus adevărul, de frică să nu speriem oamenii sau, în context electoral, să nu pierdem voturi, să nu supărăm aleșii locali, să mulțumim activul de partid. Dar tot această clasă politică este chemată azi să dovedească faptul că a învățat lecția primită la ciclurile recente de votare”, a evidențiat el.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















