București – chelul cu tichie de mărgăritar: statui hidoase, dar foarte scumpe

Evidențele oficiale, înclusiv filele de buget care le finanțează, le includ în categoria „monumentelor de for public”. Sună frumos, mai ales că ideea de „for public” te duce cu mintea la Roma și la frumusețea grandioasă a monumentelor ei antice. Această idee funcționează însă doar în Cetatea Eternă și în marile orașe a căror istorie se numără în secole și milenii. Aici, la noi, pe meleagurile dâmbovițene „monumentele de for public” ridicate în ultimii ani sunt, în marea lor majoritate, niște alcătuiri  hidoase, amplasamente cât mai aproape de zonele centrale, pe locuri astfel alese încât să iasă cât mai mult în evidență, exact precum păduchele  în fruntea conaționalului minoritar. Vrem sau nu vrem să fim de acord, chiar și acum în sec. XXI, Bucureștiul este, încă, un oraș cu foarte multe probleme: cartiere întregi fără sisteme de canalizare, circulație rutieră haotică, rețele electrice care ar fi trebuit să fie scoase „la pensie” de foarte multă vreme, sisteme de termoficare deosebit de ineficiente. ?ê?£i multe, foarte multe alte lipsuri, la fel de grave, care nu sunt remediate pentru că, după cum ne-au tot spus edilii în ultimele două decenii, „nu sunt fonduri”. Ei bine, în această privință, noi bucureștenii am fost obligați să ne comportăm exact că și chelul care, deși n-are de nici unele, se dă peste cap ca să-și facă rost de tichie din mărgăritar. ?ê?£i asta pentru că, oribilele bâzdâgănii pe care edilii care au condus Capitala în ultimele două decenii, ni le-au băgat pe gât, după ce le-au botezat pompos „monumente de for public” au fost și sunt, deosebit de scumpe.

„Recesământul” statuilor

În această perioadă tulbure în care toată țara a fost cuprinsă de febra recesămintelor în urma cărora am aflat cu stupoare că nimeni nu știe câți oameni viețuiesc pe tărâmul veșic mioritic, colegii ziariști de la Hotnews au făcut un alt fel de recesământ: au numărat statuile amplasate aici, în Capitală, în utimul deceniu. În plus ei au calculat și sumele pe care am fost obligați să le scoatem din buzunare pentru aceste hidoșenii de care ne lovim zi de zi. Verificând datele acestui „recesământ” mai puțin obișnuit, am aflat cu surprindere că, doar în ultimii 12 ani, Primăria Capitalei a cheltuit 43,3 de milioane de lei pentru amplasarea a 24 de statui. Sau altfel spus, „tichia noastră de mărgăritar” ne-a costat în jur de zece milioane de euro. Conform unor informații oferite chiar de angajații Municipalității, cea mai scumpă dintre statuile achiziționate în acest ultim deceniu a fost statuia ecvestră a Regelui Carol I, amplasată în Piața Revoluției. Realizat de sculptorul Florin Codre, acest grandios monument omagial a costat 13,2 milioane de lei. Pe locul doi, în ceea ce privește prețul, se află „Căruța cu paiațe”, menajeria cocoțată pe roți de tren, amplasată în micul parc din fața Teatrului Național. Realizată de Ion Bolborea, această ciudățenie ne-a scos din buzunare  peste un milion de euro, de fapt 5,5 milioane de lei. Pe locul trei este monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, din parcul cu acelasi nume, statuie realizata de același Bolborea și prețăluită la circa 3,09 milioane de lei. Alți 2.900.000 lei s-au dus în buzunarul aceluiași Bolborea, pentru „Vioara Spartă” amplasată în 2008 în zona verde aflată între Spitalul Colțea și Ministerul Agriculturii. De parcă ar fi un soi de Michelangelo autohton, Ion Bolborea este sculptorul care a primit cele mai multe comenzi de la Municipalitate care, pentru cinci lucrări, i-a oferit, în total, circa 14 milioane lei. Alte statui sau, „Monumente de for public”, dacă vi se pare mai interesant, au fost ceva mai ieftine. Pentru ciudățenia numită Monument „?ê?£erban Cantacuzino”, amplasată pe Dealul Mitropoliei între Crucea lui Papa Brâncoveanu și statuia Principelui Cuza, sculptorul M. Buculei a primit 3.850.000 lei. Iar cele 12 statui din bronz ale „Fondatorilor UE” turnate de I.Stoicescu, au costat,și ele, 2.298.000 lei. Iar ciudata monstruozitate pe care sculptorul Paul Vasilescu a numit-o, doar el știe de ce, „Maternitate”, a costat exact un milion de lei. Stranie purtătoare a unui mesaj, probabil deosebit de complex, statuia „Omul-Timpul-Spațiu” creat de Ion Mândrescu și amplasată pe str. Franceză, a costat 3.200.000 lei. Mult mai ieftine s-au dovedit a fi alte câteva statui, de fapt busturi ale unor personalități culturale: Marin Preda, Grigore Vieru sau Panait Istrati. O situație oarecum neașteptată este cea în care aflăm că, pe „bursa”  monumentelor bucureștene, Chopin are o „cotă” de peste cinci ori mai mică decât Ion Voicu. Bineânțeles că nu este vorba despre locul pe care  istoria muzicii l-a rezervat celor doi, ci de valoarea monumentelor care le-au fot dedicate: pentru bustul lui Chopin s-au plătit doar 140.000 de lei în timp ce Ansamblul Monumental „Ion Voicu” a costat 800.000 de lei. De curând, Bucureștiul s-a mai procopsit cu încă o măgăoaie ciudată care, cu mult înainte de fi reușit să trezească vreun fior estetic, a intrat în folclorul umoristic al Capitalei. În acte, bâzdâgania se numește „Monument-Împăratul Traian” și este semnată de răposatul V. Corduz. Bucureștenii care au drum prin fața Muzeul Național de Istorie a României dau cu ochii de efigia turnată în bronz a unui bărbat despuiat care ține în brațe o jivină mutantă care seamănă cu o cățea, din capul căruia crește o tumoră monstruoasă. Simpla ei vedere a stârnit un val de ironii care mai de care mai acide. Unii spun că Decebal a refuzat să „pozeze” pentru statuie pentru că, deși biruit de romani, el mai are încă haine și demnitate. Alții constată că „nici la muzeu nu scăpăm de maidanezi” ori chiar că „Traian era zoofil”. Dar asta nu contează din moment ce Municipaltatea a plătit pe această hidoșenie doar 256.000 de lei.

Cartoful lui Iliescu

Recensământul colegilor de la Hotnews nu menționează, însă, și alte câteva monstruozități nimite pretențios „monumente”. Cel mai oribil dintre acestea este, fără îndoială „Cartoful lui Iliescu”, un ansamblu creat de scultorul Vasile Ghilduș, monument care este numit, în acte, „Memorialul renașterii – Glorie Eternă Eroilor și Revoluției Române din Decembrie 1989”, a cărui ridicare a fost aprobată prin 2004, spre sfârșitul ultimului mandat al lui Ion Iliescu. Înfățișarea oarecum falică a țepușii în mijlocul căreia stă înfiptă o formă asemănătoare unui cartof de dimensiuni monstruoase a stîrnit bășcălia bucureștenilor care i-au zis ba „circumcizia ratată”, ba „monumentul cu penetrare”, ba „creier pe băț”, „măslina-n scobitoare”, „nuca-n țeapă”, „fleica-n frigăruie”, “cartoful Revoluției”, “țeava și testiculul” și de ce nu, „țeapa de 56 de miliarde”. Aceasta din urmă se referă la prețul uriaș pe care bucureștenii l-au plătit din buzunarul lor pentru aceată hidoșenie plină de mofturi pretențioase. O alt ciudățenie este și „Crucea Secolului”, comandată sculptorului Paul Neagu, în 1991, și montată în 1997. Este vorba despre un disc din bronz cu un diametru de șase metri și o greutate de nouă tone. În el sunt decupate o serie de perforații romboidale care formează o cruce. Bucureștenii îi spun de obicei „Nasturele uriaș”. De fapt lista acestor aberații cu pretenții artistice este cu mult mai lungă. Departe de noi, dar și de bucureștenii care se lovesc zilnic de ele gândul de a discuta valoarea lor artistică. Poate că ele sunt cu adevărat niște valoroase experimente estetice. Dar în acest caz, locul lor ar trebui să fie în sălile unui muzeu de artă, și nu la drumul mare. Dar problema se complică în momentul în care aflăm, iar specialiștii o confirmă, că un sfert din statuile amplasate în țară nu au toate aptobările cuvenite. Iar în București, procentul acestora este chiar și mai mare. O altă problemă ar fi și faptul că de foarte multe ori, autorii primesc comenzile prin încredințare directă. Iar ceea ce ne oferă este exact ceea ce se vede: un oraș sufocat de kitch-uri hidoase care ori stârnesc hohote de râs, ori ne sperie copii încă din prima clipă în care dau cu ochii de ele.

Vasile Surcel