Ionuț Cristea, cadetul romån care a dat måna cu Barack Obama în timpul absolvirii Academiei Gărzii de Coastă din Statele Unite, s-a întors înapoi în țară și are de gånd să se angajeze la Poliția de Frontieră. „A fost un sentiment deosebit. Mi-am dat seama că patru ani de muncă nu au fost în zadar. S-a concretizat prin acea strångere de månă. Ce a însemnat pentru mine cel mai mult a fost faptul că steagul Romåniei a fluturat în spatele domnului președinte. Barack Obama este exact cum îl vezi la televizor. Foarte prietenos. A arătat respectul cuvenit celor din armata americană“, a spus Ionuț Cristea, citat de un post tv.
Deși președintele SUA i-a arătat respectul și recunoștința, romånul s-a întors să-și servească țara. „O să rămån în Romånia. O să lucrez în domeniul Poliției de Frontieră“, a spus tånărul.
Ionuț Cristea a fost și membru al Consiliului de Diversitate din Academia Gărzii de Coastă din Statele Unite și a primit un premiu de excelență pentru o operațiune de căutare și salvare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















