Romania este, probabil, singura tara cu pretentii europene ai carei cetateni nu pot fi protejati nici macar impotriva cainilor. Anul trecut, cand numarul victimelor patrupedelor a devenit destul de mare pentru a determina autoritatile sa incerce evitarea penibilului, guvernul a emis o ordonanta de urgenta prin care prevedea conditiile in care -cainii ucigasi- pot fi scosi la splimbare de catre stapanii lor. Dupa agitatia pompieristica a autoritatilor, care nu a durat mai mult de doua saptamani, posesorii de -caini ucigasi- au evitat sa iasa cu -garzile de corp- fara botnite, dar acum, cand ordonanta respectiva nu mai este aplicata de nimeni, romanii, copii sau batrani, sunt din nou sfasiati de patrupede.
Fetita desfigurata de cainele unui vecin
La sfarsitul saptamanii trecute, o fetita din comuna vranceana Vidra, satul Viisoara, a fost desfigurata dupa ce cainele unui vecin a muscat-o chiar de fata. Simona Cherciu, in varsta de patru ani, se juca vineri dupa-amiaza cu alti copii. Orfana de mama, cu tatal plecat la munca campului, fetita a ramas in acea zi in ingrijirea unei bunici. -Fetita a mers sa se joace cu prietenii, la un vecin. Din cate am auzit, cainele vecinului, care era legat, a apucat-o de fata pe Simona, care a vrut doar sa-l mangaie, asa cum a mai facut de multe ori-, ne-a declarat Mitica Cherciu (43 de ani), tatal copilei.
Transportata la spitalul judetean, Simona a fost imediat supusa unei interventii chirurgicale. Simona nu a fost singura fetita muscata de caini in acest week-end, la Compartimentul UPU prezentandu-se si Ion Miricioiu (50 de ani), din Odobesti, cu fetita sa de un an, Alina. Medicii au constatat ca pacientii fusesera muscati de maini si picioare de un caine al unui vecin. Dupa ce li s-a acordat asistenta medicala, tatal si fetita acestuia au parasit spitalul judetean.
Ziarist muscat in… Casa Presei
Duminica dimineata, in Corpul C al Casei Presei, la etajul 2, unul dintre colegii nostri a fost atacat de un caine ciobanesc german, lasat liber de catre stapan. Fara a fi provocat, cainele a sarit pe ziarist infigandu-si coltii in piciorul acestuia. Norocul colegului nostru a fost ca era -inarmat- cu rucsacul -de serviciu- cu care s-a putut apara, altfel ranile create de patruped erau mult mai grave. In ceea ce-l priveste pe stapan, acesta si-a chemat satisfacut bestia, fara a catadicsi a se interesa macar de rana facuta colegului nostru sau sa-si ceara elementarele scuze. Individul, posesor al agresivului ciobanesc german, lucreaza intr-un birou la acelasi etaj, alterand climatul civilizat existent in aceasta cladire.
Un brasovean a cazut prada unui Boxer nesupravegheat de stapan
Pentru ca si-a lasat cainele nesupravegheat, Nicu Cotoi, un brasovean de 35 de ani, s-a ales cu dosar penal. Barbatul s-a dus sambata in Piata Star si si-a luat si cainele. Nu i-a pus insa lesa si l-a lasat sa se plimbe de capul lui. Scapat de sub supravegherea stapanului, Boxerul a muscat mana unui trecator. Victima a avut noroc ca rana n-a fost grava si n-a necesitat internarea in spital. Nicu Cotoi s-a ales insa cu o amenda, iar politistii Sectiei 1 i-au intocmit dosar penal pentru nerespectarea legii privind detinerea cainilor din rasele periculoase. In ultimul an, peste 70 de brasoveni au fost atacati de caini pe care stapanii ii lasa liberi si fara botnita.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















