Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a declarat, miercuri, în urma întâlnirii cu premierul Victor Ponta, că nu este adeptul dreptului de veto în discuțiile privind bugetul UE 2014-2020, interesul Autriei fiind obținerea unui consens, acest lucru fiind transmis și părții române.
"Orișice s-ar întâmpla, nu promovăm un drept de veto, nu asta este ceea ce ne interesează, ci obținerea unui rezultat bazat pe consens. În această direcție și numai în această direcție ne-am angajat întotdeauna și acest lucru a fost și astăzi foarte explicit exprimat", a declarat cancelarul austriac, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul Victor Ponta, întrebat de jurnaliști cum privește posibilitatea exercitării dreptului de veto în cazul în care nu se ajunge la o concluzie privind bugetul comunitar la viitorul Consiliu European.
Faymann a adăugat că, dacă alte state europene primesc vreun "rabat" la discuțiile privind bugetul, Austria va dori să beneficieze, la rândul ei, de un asemenea rabat. În al doilea rând, a adăugat cancelarul, una dintre prioritățile Austriei este susținerea fermierilor din zonele de munte, dat fiind specificul geografic al țării.
Premierul Victor Ponta a apreciat rolul important pe care îl joacă investitorii austrieci în dezvoltarea economică a României și a arătat că l-a asigurat pe cancelarul Faymann că Guvernul și Parlamentul vor avea întotodeauna o atitudine pozitivă față de investițiile companiilor austriece.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că, dacă premierul Victor Ponta ar fi mers la Consiliul European de săptămâna trecută privind bugetul UE 2014-2020, ar fi avut surpriza să constate că nu ar fi vorbit nimeni cu el deoarece a exprimat de la început un veto hotărât.
Președintele a arătat că țările mari contributoare, inclusiv Franța și Germania, au probleme cu recesiunea și datoria publică aflată la circa 80% din PIB, iar România are numai 35% din PIB, iar în aceste condiții ar fi o "prostie" din partea României să pună veto dacă ar obține și numai un miliard de euro în plus față de actualul exercițiu financiar.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















