„Cântarea României” în varianta ICR: Marga dacă nu-i fudul, parcă nu-i Marga destul

Vechiul banc despre candidatul admis la școala de miliție doar pentru că era „prost, dar perseverent” pare a fi fost inventat, special, pentru a-l descrie pe Andrei Marga, actualul șef al Institutului Cultural Român. La doar câteva zile după ce a uimit o lume întreagă cu povestea caloriferului inventat în Transilvania, el a ținut morțiș să ne demonstreze că, în ciuda vârstei înaintate, are o minte deosebit de dihnită. Iar când această „calitate” se combină cu o fudulie agre­sivă, rezultatul nu poate fi decât unul singur: o ciudată limbă păsărească care folosește combinații de cuvinte pe cât de ciudate, pe atât de tâmpite. Concret, vorbind despre faptul că spusele lui privitoare la locul unde s-a inventat caloriferul ar fi fost scoase din context, Marga ne-a lămurit că „Am dat în emisiunea menționată exemplele unor contribuții care se originează în țara noastră în știință și tehnică.”
Păi dacă „se originează“… asta este. Bine că „se originează“ chiar dacă aceasta este o expresie care, deși pare oarecum intelectuală este doar o alăturare pe cît de stupidă, pe atât de pretențioasă de vorbe goale. Iar ceva mai departe, încercând în continuare să pară un fin și rafinat intelectual, Marga o mai dă odată de gard: „În țara noastră, cântărește greu, din păcate, contrapunerea dintre umanioare, pe de o parte, și știință și tehnică, pe de altă parte“.  O fi fi el actualul șef al ICR ardelean, dar termenul de „umanioare“ este un arhaism care nu-și prea are locul într-un discurs contemporan. Provenit din latină de unde a fost preluat prin intermediul prusacului „Humaniora“, termenul „umanioare“ era folosit cândva, până prin sec. XIX, cînd definea „Totalitatea studiilor clasice considerate ca bază a culturii unui om“. Sau, atunci când se referea la învățământ constutuia, conform dicționarelor, „Numele dat în trecut claselor liceale cu profil umanist din învățămîntul secundar.“ Cam asta ar fi chestia cu „umanioarele“. Iar dacă Andrei Marga vrea să popularizeze realizările culturii noastre moderne întorcând-o înapoi cu un secol și jumătate, ori va pune invențiile să „se origineze“, chiar că vom avea o mare problemă.

Un plan pe un an și două luni

Dar toate acestea nu sunt decât niște fleacuri. Luni, 15 octombrie, ICR a  lansat „Programele Institutului Cultural Român 2012-2013“. După cum vedem, în lipsa unor „planuri cincinale“, care nu se mai „poartă“ cam de multă vreme pe meleagurile noastre, Andrei Marga, fostul specialist în socialism științific se mulțumește și cu un plan pe doi ani. De fapt, cu un plan pe un an și două luni. Un „Plan“ care, lălăit după ureche și lăbărțat pe aproape 12 pagini de text scris în cea mai curată „limbă de rumeguș“, pare a fi, mai curând, programul propagandistic privitor la organizare a unei viitoare ediții a Festivalului Național „Cântarea României“. Iar ca să fie clar că la baza activității ICR stau și o serie de decizii politice, documentul ne reamintește că „Prin Hotărârea Guvernului Româiei nr. 492 din 2004, s-au organizat institute culturale românești  în diferite capitale sau metropole ale lumii (Paris, New York, Viena, Londra etc.), astfel încât Institutul Cultural Româ s-a transformat, treptat, într-un actor internațional. Institutul actual pătrează această statură precum și preocupările din anii anteriori de promovare a artiștilor emergenți, de colaborare cu presa culturală influentă din diferite țări și de asigurare a prezenței româești la mari evenimente internaționale (tâguri de carte, festivaluri, conferințe, expoziții etc.). Pentru ca Institutul Cultural Român să-si poată îneplini rolul unui actor global, în serviciul sporirii vizibilității, cunoașterii și prestigiului culturii și civilizației naționale, este indispensabilă și lansarea de programe noi și extinderea inițiativelor benefice de dezvoltare din trecut. De la îceput, este de asumat nevoia unei înțelegeri cuprinzăoare a culturii, sincronizarea cu lumea actuală consideră cultura drept un întreg complex ce include cunoaștere, convingeri, artă morală legi, obiceiuri, tehnici dobândite de o comunitate, care își organizează viața și aspirațiile. Așa stând lucrurile, includem și cultura pe care institutul o reprezintă în țară și în strănătate, în mod firesc, literatura, muzica, artele vizuale, științele, începând cu economia și dreptul și, desigur, științele experimentale, arhitectura, filosofia și reflecția teologică.  Asigurăm în felul acesta, asumarea comprehensivă la nivel contemporan, a culturii de către Institutul Cultural Român. Iar toate astea pentru că pluralismul sănătos al viziunilor, abordărilor și modalităților de expresie este mediul cel mai propice culturii. Institutul Cultural Român încurajează inițiativele înoitoare, creațiile originale și sprijină financiar autorii în cadrul unei competiții deschise, în care jurii independente iau decizii pe baza valorii proiectelor prezentate. Să trăiți, întru mulți ani, tovarășe secretar general!

Hai să ne cunoască lumea!

Concret, documentul intitulat „Programele Institutului Cultural Român 2012-2013“ cuprinde 19 programe care are „la bază fundamentări dar și detalierile tehnice necesare și calculul financiar“, vor fi aplicate în 2012-2013. Unele programe se încadrează între limitele unui real bun simț,
precum cele privitoare la organizarea unor evenimente culturale, cele privitoare la „asigurarea prezenței valorilor artistice (arte plastice, muzică film etc.) ale culturii românești și a înoirilor aduse de noile generații pe scena internațională ori echiparea fiecărui institut cu sediu, echipamente de comunicare, bibliotecă și celelalte mijloace necesare. În schimb, altele, par a fi fost desprinse direct din manualele de propagandă folosite de regimurile comuniste în urmă cu nu prea multe decenii. Iar altele sunt de-a dreptul stupide. Programul „Prezența Româiei înBibliotecile lumii“ poate fi înțeles, pentru că are ca scop ameliorarea alimentării cu publicații din țara noastrăa marilor biblioteci“. Dar cu o singură precizare: toți cei responsabili cu îndeplinirea acestui program trebuie săfie atenți ca publicațiile trimise bibliotecilor străne să nu fie doar reviste colorate, pline de „pițipoance și pițiponci“, că dintr-astea există peste tot în lume și de o calitate cu mut mai bună decât ale noastre. Un alt punct menționat în continuare este „asigurarea prezenței Româiei în scrierile de referință din lume“. ?ê?£i asta pentru că se constată în acest moment, grave lipsuri în ceea ce privește preluarea scrierilor româești în bibliotecile lumii. Prea puține cărți și prea puțini autori români sunt reprezentați în bibliotecile de referință. Chiar și în ultimii ani au fost publicate istorii ale unor instituții ale statelor moderne, din Europa, din care Româia lipsește“. Ei, domnule Marga aici este ceva mai complicat: autorii străini scriu despre ce vor ei, nu despre ce ți-ai dori matale. Asta în afară de cazul că nu ai de gând să procedezi precum Securitatea lui Ceaușescu, cea care, pe vremuri cumpăra, pe bani grei, pagini întregi de ziare ori autori dispuși să-l laude, tot contra cost, pe Nea Nicu, ori să publice lucrăile științifice de o „inestimabilă valoare“ale „Sinistrei“ Elena Ceaușescu. Dar una dintre cele mai interesante propuneri este conținută în Programul „Prezentarea contribuțiilor românești „care are ca scop prezentarea sistematică a valorilor românești în competițiile lumii. Sub aspect istoric, sunt de etalat contribuții originate  în spațiul carpatic la cultura și civilizația lumii. Sub aspectul actualității, este vorba de a decanta și etala contribuțiile teologice, literare, filosofice, științifice originale ale României de astăzi“. Habar nu avem ce are în vedere ICR-ul condus de Andrei Marga în ceea ce privește „contribuțiile originate în spațiul carpatic la cultura și civilizația lumii“. Vrem doar să-i reamintim că pe vremea  comuniștilor, cu care el este mult mai familiarizat decât cu cerințele vremurilor de azi, expresia corectă și  mult apreciată de Nicolae Ceaușescu era spațiul carpato-danubiano-pontic“. Ei, tovarășul Marga, se poate să fi uitat acest detaliu deosebit de semnificativ? În plus în cadrul acestui program se mai are în vedere elaborarea volumului 100 de contribuții ale României care va fi completat cu expoziția itinerantă „Ipoteze, teorii și contribuții ale României în știință și tehnologie. De unde i-o fi trăsnit prin minte această idee?  Andrei Marga o spune singur, cu gurița lui: de exemplu, în Finlanda, s-a publicat un volum cu 100 de inovații indigene în sfera societății. Institutul Cultural Român trebuie să-și asume să dea, la rândul său, asemenea imagini sintetice și convingătoare asupra culturii și civilizației din țara noastră. N-am prea înțeles dacă indigenii din Finlanda or fi eschimoșii, renii lui Moș Crăciun ori cine știe ce alt popor pe care l-o fi având în vedere ICR-ul nostru. Mult mai interesant ar fi să aflăm și noi care or fi fiind contribuțiile noastre care vor fi popularizate prin aceste demersuri cuturale. Despre Petrache Poenaru și stiloul inventat de el am învățat în din clasele primare. La fel cum noi, și restul lumii interesate de acest aspect, am aflat despre Paulescu și premiul Nobel care ar fi trebuit să-și răplătească inventarea insulinei, premiu pe care însă l-a ratat la mustață. Ar fi poate interesant să fie menționată acolo și sapa rotativă inventată de inginerul petrolist Ion Basgan, invenție pentru a cărei aplicare americanii ne datorează și acum mai multe miliarde de dolari. Dar toate aceste contribuții aparțin unor vremuri trecute, pe care nimeni (nici măcar noi) nu se mai obosește să le țină minte.
Un alt demers prin care ICR intenționează să uimească lumea este Programul România democratică și europeană care are ca scop să stimuleze dezbaterea autohtonă cu participare internațională asupra economiei, dreptului, administrației, asupra funcționării și performanțelor instituțiilor românești, să etaleze realitățile țării noastre și să asigure participarea autorilor românești la dezbaterea internațională a problemelor regionale, europene și globale. În cadrul acestui program se organizează acțiuni precum: acordarea de premii anuale „premiul ?ÉÔÇóconomia“, premiul „Justiția și premiul Democrația“ pentru cele mai bune scrieri consacrate României actuale în domeniile respective. Dar și multe alte aspecte dedicate unor teme economice și politice. Iar printre acestea din urmă este menționată și conferința internațional „Europa – legitimare și democrație“. Mda, probabil căAndrei Marga și ICR-ul lui nu au aflat încă faptul că, cel puțin în ultimul timp, România nu a fost considerată chiar cel mai bun exemplu în ceea ce privește respectarea principiilor democratice.

Vasile Surcel