Home Actualitate Capitala, un paradis al prostitutiei

Capitala, un paradis al prostitutiei

DISTRIBUIŢI


Interzisa de lege, dar tolerata de autoritati, prostitutia a atins cote alarmante, ultima evaluare a politiei aratand ca aceasta a devenit -un fenomen infractional- greu de controlat. Conditiile sociale extrem de dificile si posibilitatea de realizare a unor castiguri substantiale intr-o perioada scurta imping extrem de multe tinere spre acesta -meserie-. Pe langa -profesioniste-, proxenetii recurg, din pacate, si la rapirea unor tinere de pe strada pe care apoi le obliga sa se prostitueze. In aceste conditii, conducerea Politiei Capitalei a decis sa ia anumite masuri pentru a incerca sa limiteze cat mai mult posibil proliferarea acestui fenomen. In doar o luna de zile controalele politiei au condus la depistarea a aproape 400 de prostituate si proxeneti si la aplicarea unor amenzi de aproximativ 3,5 miliarde de lei.

In opinia specialistilor Politiei Capitalei, -acest fenomen este generat de lipsa de perspectiva si a locurilor de munca, precum si a unor masuri de ocrotire sociala, dar si constiinta inapoiata a anumitor persoane cu deficiente in ceea ce priveste sentimentul de decenta si de cuvenita pretuire a propriei sale vieti sexuale-. Amploarea nemaiintalnita a fenomenuluii a condus la infiintarea, la mijlocul lunii februarie, a unei brigazi specializate in combaterea -cu mai multa fermitate a faptelor penale de proxenetism si prostitutie-, avand competente la nivelul intregii Capitale. Totodata, la Sectoarele 1-6 Politie s-au constituit compartimente de profil, care actioneaza in zona de competenta a sectorului. De la infiintare si pana in prezent, efectivele brigazii si compartimentelor de la sectoare au organizat si executat 124 de actiuni si controale, in urma carora au fost identificate 362 de persoane implicate in fenomenul prostitutiei.

Rapite si sechestrate de proxeneti

Cea mai alarmanta problema in ceea ce priveste prostitutia o constituie rapirea si sechestrarea unor tinere ce sunt apoi obligate sa se prostitueze. Actiunile din ultmima vreme au condus la descoperirea unui numar extrem de mare de astfel de cazuri. Un exemplu recent este cel de miercuri, cand politisti din Brigada de Combatere a Prostitutiei, Proxenetismului si Consumului de Droguri a Sectorului 3 au depistat doi tineri, Adrian si Claudiu Rusu, ambii fara ocupatie, care, in perioada februarie-martie 2003, avand inchiriat un apartament in sectorul 2, au obligat-o pe Mariana S., 20 de ani, din jud. Ilfov, sa intretina relatii sexuale cu diferiti barbati, contra unor sume cuprinse intre 50.000 si 500.000 de lei. Pentru a face rost de clienti, cei doi au dat un anunt publicitar intr-un ziar central. Alte cazuri la fel de ingrijoratoare implica folosirea minorilor in practicare prostitutiei, politia depistand in ultimele zile mai multe tinere care, obligate sau de buna voie, se prostituau.

Paravane ale prostitutiei

O alta practia constatata din ce in ce mai des de politie consta in folosirea unor societati comerciale drept paravan pentru bordeluri ilegale. De cele mai multe ori acestea sunt denumite generic -saloane de masaj-. Ultimul caz de acest fel a fost constat in urma cu aproximativ o saptamana, atunci cand politisti din Brigada pentru Combaterea Prostitutiei, Proxenetismului, Traficului si Consumului de Droguri a Sectorului 4 le-au prins pe Georgeta Paun, 33 de ani, din sectorul 4, Neta Bosneanu, 34 de ani, din sectorul 5, si Alina Bita, 22 de ani, din jud. Teleorman, care, sub paravanul unei societati comerciale cu sediul intr-un apartament din Bdul Gheorghe Sincai, condusa de Georgeta Paun, societate ce avea ca profil -masaj de intretinere corporala-, practicau prostitutia intretinand relatii sexuale cu barbati racolati prin anunturi publicitare din ziarele locale si centrale. In schimbul serviciilor oferite, cele in cauza primeau de la fiecare client suma de 500.000 lei pe ora.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.