Mai multe documente și fotografii care prezintă Iașiul în anul 2008 au fost îngropate, ieri după-amiază, în fața Primăriei din Iași, într-o cutie specială, intitulată "Capsula timpului", aceasta urmând să fie deschisă abia peste 50 de ani, transmite corespondentul Mediafax.
Proiectul a fost inițiat de Asociația Română de Film și Televiziune, în parteneriat cu primăria Iașiului și are ca scop, potrivit organizatorilor, colectarea, împachetarea și, în final, expedierea în timp a unor elemente reprezentative ale orașului.
Astfel, în cutia îngropată în pământ, în fața Primăriei ieșene, au fost așezate fotografii și documente care prezintă Iașiul în anul 2008, aceasta urmând să fie scoasă la suprafață peste 50 de ani.
Organizatorii au realizat mai multe chei ale cutiei respective, care vor fi înmânate părinților copiilor care se vor naște la Iași pe 6 octombrie 2008, dată la care Iașiul împlinește 600 de ani de la prima atestare documentară.
Cei care vor intra în posesia cheilor vor avea posibilitatea să deschidă "Capsula Timpului" peste exact 50 de ani, respectiv pe data de 6 octombrie 2058.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















