Carta Albă a Apărării: Armata română a ajuns în sapă de lemn

Document de sinteză, aprobat de Guvern și avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAȚ),  „Carta Albă a Apărării“ este o radiografie deosebit de complexă care pune în evidență marile vulnerabilități ale Armatei Române. De fapt, dincolo de lozincile „mobilizatoare“ de care avem parte zilnic, informațiile puse în evidență de această „Cartă Albă“ cad ca un duș înghețat, atât peste sondajele care ne spun mereu că Oastea țării se bucură de cea mai mare încredere din partea populației, cât mai ales peste fanfaronada propagandistică a politrucilor care s-au tot perindat la putere în ultimele două decenii. În esență, acest document avizat de CSAT afirmă că Armata noastră are mari probleme din cauza subfinanțării. Iar asta în condițiile în care, membră NATO fiind, România are militari dislocați în zone de conflict și pe fronturi răspândite prin toată lumea. În această situație, din cauza lipsei banilor, misiunile pe care statul nostru și le-a asumat în cadrul NATO au putut fi îndeplinite numai cu sprijinul material al aliaților, în special al forțelor militare ale SUA. Concret, „Carta Albă a Apărării“ pune în evidență faptul că Armată Română este, de fapt, „în sapă de lemn“: peste 60 la sută dintre echipamentele majore sunt nefuncționale, motiv pentru care capaci­tatea de luptă a ajuns la un nivel pe care specialiștii îl consideră de-a dreptul catastrofal. Bazată tot pe „străvechile“ MIG-uri sovietice, starea operativă a Aviației noastre militare a atins cel mai coborât nivel cu putință. În aceeași situație se află apărare aeriană bazată pe tehnică de luptă amplasată pe sol. Parcă neînțelegând că militarii din zilele noastre nu se mai pot lupta în izmene, așa cum au făcut-o bravii lor înaintași la Mărășești, căpeteniile noastre militare, cot la cot cu politicienii care stabilesc bugetele, par să nu priceapă că nu stăm mai bine nici în ceea ce privește înzestrarea tehnică a Forțelor Terestre. ?ê?£i nici a Forțelor Navale.
Din păcate, problemele cu care se confruntă Oastea țării nu-și au originea doar în înzestrarea cu tehnică de luptă învechită și neperformantă. Comparativ cu restul forțelor NATO, militarii noștri, în special cea mai mare parte a cadrelor de comandă, sunt foarte slab pregătiți. Iar asta face ca Armata română să nu se ridice la nivelul standardelor care funcționează în cadrul alianțelor militare din care face parte.
Deși reformată, restructurată și răs-restructurată, Armata, inclusiv sistemul ei de comandă și control nu reușesc să răspundă, în ansamblu, nevoilor actuale ale misiunilor. Motiv pentru care nici nu sunt compatibile cu structurile de conducere ale celorlalte state membre UE și NATO. Iar asta face ca, în cazul unui conflict, să nu-și poată îndeplini misiunile.
  Este adevărat că, de foarte multe ori, partenerii noștri occidentali și-au exprimat admirația pentru competența și curajul de care dau dovadă militarii români pe diversele fronturi. Dar în acele cazuri, meritul este individual, doar al lor și al comandanților a căror competențe s-au format și s-au călit acolo, la fața locului. Din păcate, eroismul militarilor noștri nu primește nici un ajutor real din parte marilor noștri birocrați politico-militari care, rămași aici acasă, la adăpost, își lățesc dosurile obeze pe fotoliile lor luxoase, amplasate „strategic“ prin minis­tere și prin comandamente. Tot în „Carta Albă a Apărării“ se mai afirmă că marea problemă a Armatei este structura de forțe, pe care o descrie ca fiind „dezechilibrată, cu un sistem de comandă depășit, la fel ca și politicile de personal, care nu au fost adaptate scăderii capacității de luptă“. Iar asta pentru că „Actual structură a Armatei României este, în unele părți, dezechi­librată, organizată uneori pe criterii de circumstanță și consumatoare de resurse“. Dar și pentru că „Structura Armatei, inclusiv sistemul de comandă și control nu mai răspund, în ansamblu, nevoilor actuale ale misiunii și nu sunt compatibile cu structurile de conducere ale celorlalte state membre UE si NATO.“ În plus, nici din punctul de vedere al legislației care reglementează acest domeniu nu stăm mai bine. Iar asta pentru că s-a „dezvoltat cu unele incoerențe, riscând să devină inadecvat situației actuale și impropriu desfășurării procesului de modernizare a sistemului militar“. De fapt, de foarte multă vreme „Unele acte normative au fost adoptate pentru rezolvarea unor probleme conjuncturale sau punctuale, cu efecte negative pe termen mediu și lung.“ Păi, la noi, pe cine interesează problemele „pe termen mediu sau lung“? La noi, toți factorii de decizie nu sunt în stare să vadă dincolo de vârful nasului și nu se pricep decât să întocmească doar planuri de pe o zi pe alta. În „Carta Albă a Apărării“ se mai afirmă că „în prezent, structura de forțe numără 90.000 de cadre, față de 330.000, în anul 1990“. Dar uită să ne spună că, acela era modelul Armatei comuniste de pe vremea lui Ceaușescu și că, în marea lor majoritate, cei 330.000 de militari erau de fapt, soldați în termen, „instruiți“ să culeagă porumbul și sfecla de pe ogoarele patriei socialiste. Acum, o armată mai mică dar cu personal foarte bine instruit este cu mult mai eficientă decât una cu sute de mii de soldați, slab instruiți, prost echipați și comandați de ofițeri incompetenți care sunt în stare să „producă“ doar haosul ucigaș pe care l-am văzut în decembrie 1989.

Tot presa e de vină

Este adevărat că, pentru a fi cât de cât competitivă, o armată trebuie, obligatoriu să primească o finanțare cât de cât „civilizată“. Fapt constatat și în textul „Cartei Albe a Apărării“: „Dezvoltarea capabilităților militare și realizarea structurii de forțe capabilă să ducă la îndeplinire misiunile încredințate Armatei Române trebuie să fie strâns corelate cu resursele alocate prin buget MApN și necesită suplimentarea graduală cu 0,3% din PIB anual, până la atingerea nivelului de 2% din PIB, în conformitate cu nevoile Armatei și recomandarea NATO.“ Din păcate, asta nu o să o vedem prea curând. Încă din 1990, la fel ca multe alte structuri ale societății noastre cică, democratice, Armata a fost doar o „vacă bună de muls“, căreia i s-a cerut tot dar nu i s-a oferit mai nimic.

Vasile Surcel