Carta Albă a Apărării: Armata română în sapă de lemn

Document de sinteză, aprobat de Guvern și avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAȚ),  „Carta Albă a Apărării” este o radiografie deosebit de complexă care pune în evidență marile vulnerabilități ale Armatei Române. De fapt, dincolo de lozincile „mobilizatoare” de care avem parte zilnic, informațiile puse în evidență de această „Cartă” cad ca un duș înghețat, atât peste sondajele care ne spun mereu că Oastea țării se bucură de cea mai mare încredere din partea populației cât mai ales peste famfaronada propagandistică a politrucilor care s-au tot perindat la putere în ultimele două decenii. În esență, acest document avizat de CSAȚ afirmă că, Armata noastră are mari probleme din cauza subfinanțării. Iar asta în condițiile în care, membră NATO fiind, România are militari dislocați în zone de conflict și pe fronturi răspândite prin toată lumea. În această situație, din cauza lipsei banilor, misiunile pe care statul nostru și le-a asumat în cadrul NATO au putut fi îndeplinite numai cu sprijinul material al aliaților, în special al forțelor militare ale SUA. Concret, „Carta Albă a Apărării” pune în evidență faptul că, de fapt, Armată Română a cam ajuns „în sapă de lemn”: peste 60 la sută dintre echipamentele majore, sunt nefuncționale, motiv pentru care capacitatea de luptă a ajuns la un nivel pe care specialiștii îl consideră de-a dreptul catastrofal. Bazată tot pe „străvechile” MIG-uri sovietice, starea operativă a Aviației noastre militare a atins cel mai coborât nivel cu putință. În aceeiași situație se află apărare aeriană bazată pe tehnică de luptă amplasată pe sol. Parcă neânțelegând că militarii din zilele noastre nu se mai pot lupta în izmene, așa cum au făcut-o bravii lor înaintași La Mărășești, căpeteniile noastre militare, cot la cot cu politicienii care stabilesc bugetele, par să nu priceapă că nu stăm mai bine nici în ceea ce privește înzestrarea tehnică a Forțelor Terestre și nici a Forțelor Navale. Din păcate, problemele cu care se confruntă Oastea țării nu-și au originea doar în înzestrarea cu tehnică de luptă învechită și neperformantă. Comparativ cu restul forțelor NATO, militarii noștri, în special cea mai mare parte a cadrelor de comandă, sunt foarte slab pregătiți. Iar asta face ca Armata română să nu fie în stare să nu se ridice la nivelul standardelor care funcționează în cadrul alianțelor militare din care face parte.
Deși reformată, restructurată și răs-restructurată, structura Armatei, inclusiv sistemul de comandă și control nu reușesc să răspundă, în ansamblu, nevoilor actuale ale misiunilor și nu sunt compatibile cu structurile de conducere ale celorlalte state membre UE și NATO. Iar asta face ca, în cazul unui conflict, să nu-și poată îndeplini misiunile.
Este adevărat că, de foarte multe ori, partenerii noștri occidentali și-au exprimat admirația pentru competența și curajul de care dau dovadă militarii români pe diversele fronturi. Dar în acele cazuri, meritul este individual, doar al lor și al comandanților a căror competențe s-au format și s-au călit acolo, la fața locului. Iar eroismul militarilor noștri nu primește nici un ajutor real din parte marilor noștri birocrați politico-militari care, rămași aici acasă, la adăpost, își lățesc dosurile obeze pe fotoliile lor luxoase, amplasate „strategic” prin ministere și prin comandamente. În „Carta Albă a Apărării se mai afirmă că marea problemă a Armatei este structura de forțe, pe care o descrie ca fiind „dezechilibrată, cu un sistem de comandă depășit, la fel ca și politicile de personal, care nu au fost adaptate scăderii capacității de luptă”. Iar asta pentru că „Actual structură a Armatei României este, în unele părți, dezechilibrată, organizată uneori pe criterii de circumstanță și consumatoare de resurse”. Dar și pentru că „Structura Armatei, inclusiv sistemul de comandă și control nu mai răspund, în ansamblu, nevoilor actuale ale misiunii și nu sunt compatibile cu structurile de conducere ale celorlalte state membre UE si NATO.” În plus, nici din punctul de vedere al legislației care reglementează acest domeniu nu stăm mai bine. Iar asta pentru că s-a „dezvoltat cu unele incoerențe, riscând să devină inadecvat situației actuale și impopriu desfășurăii procesului de modernizare a sistemului militar”. Iar asta și pentru că „Unele acte normative au fost adoptate pentru rezolvarea unor probleme conjuncturale sau punctuale, cu efecte negative pe termen mediu și lung.” Păi, la noi, pe cine interesează problemele „pe termen mediu sau lung”? La noi, toți factorii de decizie nu sunt în stare să vadă dincolo de vârful nasului și să întocmească doar planuri de pe o zi pe alta. În „Carta Albă a Apărării” se mai afirmă că „în prezent, structura de forțe numără 90.000 de cadre, față de 330.000, în anul 1990”. Dar uită să ne spună că, acela era modelul Armatei comuniste de pe vremea lui Ceaușescu și că, în marea lor majoritate, cei 330.000 de militari erau de fapt, soldați în termen, „instruiți” să culeagă porumbul și sfecla de pe ogoarele patriei socialiste. Acum, o armată mai mică dar cu personal foarte bine instruit este cu mult mai eficientă decât una cu sute de mii de soldați, slab instruiți, prost echipați și comandați de ofițeri incompetenți care sunt în stare să „producă” doar haosul ucigaș pe care l-am văzut în decembrie 1989.

Tot presa e de vină

Este adevărat că, pentru a fi cât de cât competitivă, o armată trebuie, obligatoriu să primească o finanțare cât de cât „civilizată”. Fapt constatat și în textul „Cartei Albe a Apărării”: „Dezvoltarea capabilităților militare și realizarea structurii de forțe capabilă să ducă la îndeplinire misiunile încredințate Armatei Române trebuie să fie strâns corelate cu resursele alocate prin buget MApN și necesită suplimentarea graduală cu 0,3% din PIB anual, până la atingerea nivelului de 2% din PIB, în conformitate cu nevoile Armatei și recomandarea NATO.” Dar asta nu se va întâmpla prea curând. De două decenii încoace, marii noștri politruci, incapabili să vadă dincolo de vârful propriului lor nas, nu sunt în stare să conceapă altceva decât planuri de pe o zi pe alta.
Chestionat în legătură cu „Carta Albă a Apărării”, Mircea Dușa, unul dintre cei mai penibili miniștri ai Apărării pe care Armata i-a avut în frunte, a explicat, în exclusivitate pentru „Antena 3”, că documentul în cauză este la prima redactare. „Acest document nu a fost redactat. Este prima oară când se redactează Carta Albă a Apărării. Este un document avizat de CSAT, trecut prin Parlament. După intrarea României în NATO, au fost setate niște standarde. A fost necesar și ca modernizarea armatei să se facă în conformitate cu standardele NATO. De aceea trebuie să se aloce câte 0,3% din PIB pentru o creștere graduală a bugetului armatei. De aceea, și în 2012 și în 2013 s-au făcut eforturi pentru creșterea bugetului armatei.” Dar de fapt, până la urmă, după mintea lui, tot presa este de vină: „Titlurile pe care le dă presa sunt de speriat. Acest document trebuia realizat, este realizat. Sigur că tehnica militară este operațională peste 40%. Am început o serie de programe de modernizare. Trupele armatei sunt pregătite și au capacitate de 100%. În document se vorbește despre tehnica veche a armatei. Eu vorbesc despre modernizarea adoptată de CSAT pe termen mediu și lung. La fel, pentru presă, avioanele F-16 achiziționate sunt avioane second hand. Experții, pentru că eu nu sunt specialist în acest domeniu, îmi spun că aceste avioane pot îndeplini orice misiune fără probleme”. Iar în buna tradiție Radu Tudor, una dintre cele mai vocale „flașnete” care-și fac de lucru prin „Antenele” lui Voiculascu a tras și el „spuza pe turta” marilor noastre căpetenii militare: „Nu putem reproșa șefilor armatei nimic. Este vorba de o decizie politică. Este o decizie ce trebuia luată de ani buni, de președinte, de premieri care s-au perindat pe la putere… etc, etc, etc”. Meștere, bineînlețes că generalilor nu li se poate „reproșa” nimic. Nimic în afară de faptul că, de peste două decenii, au preschimbat Armata Română într-o „vacă” din ce în ce mai costelivă dar, totuși, încă bună de „muls”. Așa este, am putea spune că generalii nu au nici o vină. Dar pentru asta ar trebui să ne prefacem că am uitat că, în ordine cronologică, generalul V A Stănculescu este cel care a pus la cale „Afacerea Motorola”, primul mare „tun post-decembrist” care a stors din visteria Armatei câteva milioane de dolari. La fel cum ar trebui să-i uităm și pe Victor Babiuc, fost ministru al Apărării Naționale, aflat acum la pușcărie. Dar și liota de generali care, de-a lungul vremii s-au  aflat la cârma Armatei iar apoi au intrat pe mâna justiției, în general pentru infracțiuni economice comise tot în dauna Armatei Române. Foști generali cu patru stele, Eugen Bădălan, Mihail Popescu și Dumitru Cioflină au fost condamnați, într-un fel sau altul. Tot pentru afaceri făcute pe banii Armatei au fost condamnați și generalii Măciucă și Tilincă. Cu ei, dar nu numai, a început sărăcirea visteriei oricum anemice a Oștirii Române. Acum, toată lumea ridică din umeri și arată cu degetul spre bugetul național, și el din ce în ce mai firav. Iar politrucii din vârful Guvernării Ponta ridică din umeri exact ca Moromete în fața „perciptorului”: „Băi Jupuitule, dacă nu am… n-am! De unde să-ți dau eu fonciirea?”

Vasile Surcel