Arheologii de la Muzeul Judetean spun ca in locul pe care se construiesc acum 43 de locuinte a fost o asezare dacica, iar casele vor fi cladite pe cimitirul stramosilor. Directorul Muzeului Judetean, Eugen Deca, afirma ca autoritatile au fortat nota, obligandu-i sa semneze un certificat de urbanism. In urma cu aproape 40 de ani, in aceasta zona au fost descoperite obiecte arheologice unice in Romania. Ministrul culturii a fost informat despre aceasta situatie inca din luna februarie, dar nu s-au luat masuri. Hotararea care dadea unda verde santierului a venit de la primul-ministru, iar autoritatile locale nu au spus nimic despre aceasta situatie.
Descoperire-unicat in Romania: secera din corn, cu colti de silex
Din luna ianuarie 2002, la Copacelu au inceput lucrarile de constructie a caselor pentru sinistratii din zona Teica. Regiunea aleasa de autoritati pentru aceste constructii are insa o foarte mare valoare pentru istoria romanilor: pe aceste locuri se afla unul dintre cele mai importante situri arheologice existente in Romania. In anii *60, aici au fost descoperite vase de lut si chiar o secera din corn, cu colti de silex, unica in tara noastra, care atesta existenta unei civilizatii inca din neolitic. O secera asemanatoare a fost descoperita in Bulgaria. Secera de la Copacelu se afla acum la Muzeul National de Istorie din Bucuresti. In apropierea santierului de la Copacelu s-au mai facut si alte descoperiri: topoare din piatra slefuita, dalti strapungatoare din os, resturi ale unor colibe dacice.
Muzeul Judetean considera ca s-a incalcat Legea protectiei patrimoniului
Arheologii spun ca zona sitului de la Copacelu reprezinta o veriga foarte importanta pentru cunoasterea istoriei poporului roman. Unii oameni de cultura valceni precizeaza ca foarte multi tarani din zona gasesc cate un ciob in gradina, atunci cand isi muncesc pamantul. Directorul Muzeului Judetean Valcea, Eugen Deca, afirma ca acolo s-a facut o greseala: -Inca de la inceput, situatia a fost complicata. S-a fortat nota. Nu s-a respectat Legea 376 privind protectia patrimoniului arheologic, oamenii nostri nefiind consultati in aceasta privinta. Comisia de Monumente Istorice a aprobat, totusi, in regim de urgenta, certificatul de urbanism. Am cazut de acord sa ne anunte cand incep sapaturile si sa avem doi oameni in permanenta acolo. Ei trebuie sa supravegheze zona si sa opreasca imediat lucrarile daca se descopera ceva. N-a fost asa! Abia dupa o luna de cand au inceput sa sape si-au amintit si de noi-. Cei de la muzeu cred ca sub casele care se construiesc ar putea fi chiar un castru roman sau un cimitir al stramosilor. Ministrul culturii a fost informat despre aceasta situatie inca din luna februarie, dar nu s-au luat masuri. Hotararea care dadea unda verde santierului venea de la primul-ministru, iar autoritatile locale nu au spus nimic despre aceasta situatie.
Lucrarile au fost stopate pe locul unde sunt vestigii
Vineri-dimineata, pe santierul de la Copacelu, se muncea din greu. Ion Andrei, seful de santier, spune ca cele 43 de case vor fi gata la sfarsitul lunii august. -Sunt opt firme de constructii care lucreaza aici. Fiecare are o portiune. Se vor ridica 25 de case cu doua camere, 13 cu cate trei camere si cinci cu patru camere. Valoarea unei astfel de case este de un miliard de lei, ea avand, in afara de dormitoare si sufragerie, bucatarie, baie si wc de serviciu. Am fost informat despre situl arheologic de aici, iar in zona unde se banuieste ca ar fi castrul, am oprit lucrarile. Acolo trebuia sa construim patru case, dar asteptam sa vedem ce spun arheologii. Am discutat cu Mariana Iosifaru, de la muzeu, si am hotarat sa-i punem la dispozitie 12 oameni care sa ajute la sapaturi-. Astazi, echipa de arheologi va incepe lucrarile alaturi de buldozere.
In locul grajdurilor pentru vaci, garaje pentru -mertane-
Familiile care vor fi mutate aici vin adesea sa verifice stadiul lucrarilor. Unele dintre ele consulta proiectul casei si le solicita constructorilor modificari. -In afara de casa, cei care vor fi mutati vor primi si cate un fanar. Unii dintre ei au cerut ca in locul grajdului sa le construim garaje, pentru ca au masini, nu vaci. Altul voia, in locul grajdului, un atelier de tamplarie. Bineinteles ca nu putem sa facem ca ei-, spune seful santierului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















