Home Actualitate Cati Andronescu a închis cele mai multe școli din România

Cati Andronescu a închis cele mai multe școli din România

DISTRIBUIŢI

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu precizează că pe durata mandatelor lui Adomniței, Andronescu și al lui, respectiv 2007-2011, au fost închise 1.781 de școli, iar 1.534 au fost comasate, în fiecare dintre acestea învățând mai puțin de 15 copii.
„Vreau să demontez un alt neadevăr legat de sistemul de învățământ: apocalipsa școlilor închise. Când spunem școli închise, ne imaginăm copii care fac zeci de kilometri pe jos, în zăpadă, viscol și ger, pentru că nemernicul de ministru le-a închis școala. ?ê?£i acest lucru, dacă ar fi adevărat, ar fi, într-adevăr, groaznic. Realitatea este alta. ?ê?£colile se închid pentru că nu mai sunt copii, nu pentru că e nemernic primarul și nici prin decizia ministrului“, a explicat consilierul prezi­dențial Daniel Funeriu, într-un comunicat de presă.
Daniel Funeriu a explicat că desființarea unor structuri arondate școlilor a fost urmarea scăderii numărului de copii. Altfel spus, spațiile respective au fost închise pentru că nu avea cine să învețe în ele.
„Dacă nu s-ar închide aceste clădiri, copiii ar învăța în clădiri insalubre, cu personal didactic, de obicei, necalificat și probabil la simultan. Prin transportul elevilor la școala de centru de comună, copiii ajung într-o clădire renovată, nu mai învață la simultan, iar cadrele didactice sunt calificate. (…) În covârșitoarea majoritate a clădirilor închise învățau mai puțin de 15 de elevi“, mai spune Funeriu.
Consilierul prezidențial a detaliat situația clădirilor închise în perioada 2007-2011, precizând ministrul cu cel mai mare număr de unități de acest fel a fost Ecaterina Andronescu.
Astfel, potrivit lui Funeriu, în mandatul lui Cristian Adomniței (2007, 2008) au fost închise 326 de clădiri, în cele ale Ecaterinei Andronescu (2009, 2012) – 776, iar în al său (2010, 2011) – 679.
„În concluzie, ministrul cu cel mai mare număr de școli închise la activ este Ecaterina Andronescu, cu 776 de clădiri Nu critic acest lucru, școlile unde nu mai sunt elevi trebuie închise. Critic însă demagogia perfidă a celor care plâng la televizor, scriu în programe de guvernare că «redeschid școli», îi fac cu ou și cu oțet pe alții, iar atunci când sunt miniștri fac exact același lucru“, spune Funeriu.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.