Astăzi instanța supremă ia în discuție contestația privind arestarea fostului angajat al MApN, Aurel Frățilă, pentru care autoritățile americane au solicitat extrădarea către SUA, sub pretextul că romănul ar fi „terorist“ pentru ca ar fi livrat prin firma sa super acedreditată de numeroase instituții ale statului inlcusiv de MApN, niște răhățișuri care ar putea fi, cică, utilizate și în scopuri militare.
?ê?£i un patent poate fi utilizat în scopuri militare dacă avem în vedere că militarii SUA smulgeau unghiile deținuților cu patentul la infama închisoare Abu Ghraim (citez că să nu se zică că inventez povești din timpul nazismului: „During the War in Iraq, military police personnel of the United States Army together with those of additional US governmental agencies committed from late 2003 to early 2004, physical, psychological, and sexual abuse, including torture, rape, sodomy, and homicide of prisoners held in the Abu Ghraib prison (also known as Baghdad Correctional Facility)“.
La Guantanamo, unde ar urma să ajungă Aurel Frățilă dacă instanța supremă va confirma extrădarea fostului militar român, n-a pătruns niciodată presa așa că nimeni nu știe ce fel de torturi îndură prizonierii închiși acolo de americani, dar se poate face ușor o extrapolare pornind de la „modelul“ Abu Ghraib.
Reamintim faptul că în 2006, când ar fi avut loc așa zisul Iran-Gate românesc, cererea de arestare a lui Frățilă, în vederea extrădării, a fost respinsă ca nefondată prin încheierea nr.16F din data de 04.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr.10482/2/2006. Decizia recentă a Curții de Apel, prin care se îngăduie extradarea lui Frățilă, intră în contradicție flagrantă cu prevederile Codului de procedură penală unde se prevede că nu poate fi arestat un justițiabil în același dosar fără administrarea unor probe noi.
„Cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România“
Mai mult, conform Constituției „Cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România“.
CONSTITUTIA ROMANIEI: ARTICOLUL 19
Extrădarea și expulzarea
(1) Cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România. (2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate.(3) Cetățenii străini și apatrizii pot fi extrădați numai în baza unei convenții internaționale sau în condiții de reciprocitate.
Observația mea cu privire la lege nu este a unui specialist în drept, dar fie și cu bunul simț elemantar ca bază de judecată reiese că în articolele ce succed articolul 1 se face exces de subsidiaritate, deoarece românii suferă de deficit de suveranitate ceea ce se vede clar chiar din Legea supremă, dar chiar și așa invocarea reciprocității poate fi întemeiată pe cazul Teo Peter.
Cât privește adevărul cu privire la acuzațiile la adresa lui Frățilă, nu suntem noi în măsură să stabilim cum stau de fapt lucrurile, dar dacă acesta a încălcat legea mi se pare corect să fie judecat în Romănia. Țara noastră, teoretic, este un stat național suveran ce are un statut în fața istoriei și a lumii. Cetățenii români, dacă sunt vinovați, trebuie judecați în România. Thailanda de exemplu, a refuzat extrădarea unui cetățean care nici măcar nu era thailandez, iranianul implicat în povestea comercială devenită „afacere teoristă“ iar România a atins un nivel atât de jos al demnității naționale încât a ajuns să își livreze proprii cetățeni și să se mai și laude cu asta, prin vocea câte unui tembel de la un SRI (instituție care ar trebui să-și scoată litera din mijloc, că mai servește România și românii din părți).
Unde era SRI în 2006, dacă este adevărat că fostul cadru militar ar fi executat de capul său mișculații „teroriste“ prin firma sa? Dacă a facut exportul fostul militar este la mintea cocoșului că nu avea cum să-l facă de capul lui, mai erau și alții de la MApN, SIE, etc cu geana pe astfel de combinațiuni, că doar nu te plimbi cu echipamentele de capul tău prin vamă.
Din orice punct de vedere ai privi această „afacere“ așa zisul Iran –Gate românesc este o mizerie.
A-l transforma pe fostul cadru militar Aurel Frățilă în țap ispășitor al unor istorii nebuloase doar pentru a da din coadă cu supușenie în fața SUA niște tăntălăi de apeviști ajunși slugoi la americani după ce au supt îndelung din degetul rusesc este o mizerie.
A-l beli pe țapul ispășitor român de piele în timp ce țapul Hayssam este scos din România între berbecuți de către berbecii din serviciile noastre, deși acesta chiar a fost cadru militar sirian implicat la greu în afaceri cu armament, cu legături cu Israelul și alte state belicoase este o mizerie. Ca să nu mai spunem că în Siria unde se odihnește acum banditul de Hayssam se trage la greu cu armament made in England, France, Israel, Russia si USA.
Pănă una alta față de toate aceste mizerii și față de ideea grotească a autorităților romănești de a-l arunca pe Aurel Frățilă în lagărul de la Guantanamo, au reacționat pe forumuri publicațiilor romănești sute de comentatori, cu indignare, invocănd prevederile Constituției, iar un grup pe facebook creat la inițiativa unor cititori ai materialelor apărute în Curentul a strâns într-o singură zi câteva sute de aderenți. Grupul se intitulează Nu extrădării lui Aurel Frățilă în US ! (https://www.facebook.com/groups/499444503441397 )
Să sperăm că astăzi judecătorii de la instanța supremă vor da întăietate literei Constituției nu izmenelilor găozarilor ambidextri din servicii, ajunși femei de serviciu în veceurile americane.
George Roncea
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















