Cazul „Cotidianul”. Update. Miorlăiala isterică din menajeria lui Vîntu

Continuă agitația frenetică a taberelor de „deontologi“ de diferite calibre, în jurul scandalului creat de sosirea lui Nistorescu la „Cotidianul“. „Cornel Nistorescu a ajuns deja persona non-grata în redacția pe care ar trebui să o păstorească“ – titrează un comentator. Isterii, opinii, comentarii, bårfe, baliverne, acuze și profeții iar balamucul se extinde la nivelul întregului Trust al lui Vîntu – „mustăciosul cu aer de cămătar modern“, după cum îl descria Nistorescu pe actualul său patron, în EVZ din 1997. Fostul ziar condus de Nistorescu nu scapă ocazia pentru a-i trånti o copită strașnică, reluånd integral materialul din care a citat publicația „Curentul“ ieri.
Anumite pasaje sunt delicioase, Nistorescu etichetându-l pe Vîntu genial, aș zice: „fostul pușcăriaș Vîntu, om de afaceri adus de valurile tulburi de după 1990 dintr-un modest oraș din Moldova la gurile de metrou din București“ era descris „ca cel care îți spintecă abdomenul, apoi se spală tacticos și se parfumează în baie“, „un individ fără scrupule, care se folosește de oameni, le extirpă glanda morală, dă șpăgi“ cu geamantanul „și, mai ales, nu lasă nicio urmă“. Parțial ultima parte, cu „urmele“, începe să se infirme dacă avem în vedere ultimele zvonuri aduse la suprafață de scandalul din spatele „Cotidianului“. Vîntu are o problemă cu „lăsatul urmelor“, iar în toamnă aceste probleme s-ar putea acutiza și ar putea da naștere unui nou dosar care l-ar putea „căpăci“ pe fostul pușcăriaș.
Zarva extinsă în Trustul Realitatea-Cațavencu este amplificată și de succesiunea zvonurilor lansate pe piață cu privire la eventuala nouă conducere a Realității – ba Cozmin Gușă, ba Sorin Roșca Stănescu dezmințind hotărât că ar urma să preia frâiele Realității căzute în cap, ca și „Cotidianul“. Culmea, partenerul lui Vîntu, „deontologul“ Mircea Toma, după ce „Cancan“ l-a prezentat cu putza anemică în vânt, în fața copilului său, pe litoral, revine viguros și cere, prin așa-zisa Agenție de Monitorizare a Presei, „analizarea cazului scandalos de la «Cotidianul»“ – unde se încalcă libertatea presei… de către Nistorescu, pus tot de Vîntu șef.
Alți blogeri, de genul lui Rogozanu, protestează și ei cum pot mai bine, ba mai dând o limbă lui Nistorescu, ba strigând help pentru viol la adresa lui Pătrășconiu, „dat afară abuziv de dictator“. De vină pentru astfel de comentatori sunt alții, nu Vîntu – „e mare păcat că ziarul își ia lovituri de la presa fără coloană, gen Mircea Badea & Roncea, după gesturi necugetate făcute de Cornel Nistorescu tot pe jumătate“.

Replica lui Nistorescu

Pe de altă parte, Nistorescu le răspunde tuturor: „Trebuie să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această furtună pe net. Unii au fost ironici, alții nedrepți, unii au exagerat, alții au lansat aberații. Alții pot fi așezați pe căprării. Se crede că lucrează în subsolul unor partide politice. Pe unii însă trebuie să-i bănui de apartenență la SRI, SIE și SPP. Dar cei mai violenți au fost băieții dintr-o gașcă înrolată.
Îi puteți găsi ușor pe blogul lui Vladimir Tismăneanu. Sunt cei care profită din operațiunea de condamnare a comunismului. Lor li se adaugă unii care au fost obligați să plece la venirea mea. Nu vom putea lucra niciodată împreună, pentru că producția lor nu-i decât o flecăreală de tavernă și n-are nicio legătură cu jurnalistica“.
Tismăneanu intră și el în horă și dă de pământ cu noul șef de la „Cotidianul“, mai ceva ca într-un Raport Final, într-o luare de poziție intitulată „Sindromul Nistorescu: paralizia morală și impudoarea cronică“.
„De ani de zile am observat cu tristețe declinul profesional și moral al lui Nistorescu. Am fost și eu editorialist la «Cotidianul», deci subiectul mă privește și direct. Nistorescu a acționat în chip malign, autoritar și abu-ziv, ca un activist al Secției Presă trimis să «rezolve situația».“
Evident, Tismăneanu știe ce spune chiar din familie, deoarece tătucul său a fost un astfel de activist, iar expertiza sa e demnă de luat în considerare: Reacția dlui Nistorescu ține de sindromul impertinenței autoritariste, al resurecției cadriștilor impenitenți sub umbrela pretinsei competiții de piață. Cornel Nistorescu este un personaj care nu cunoaște jena. Știe precis că nimeni din cei pe care îi insultă sistematic (inclusiv colegi de breaslă) nu profită deloc de pe urma condamnării comunismului. Dacă l-ar deranja vreun profit sau profitor, ar scrie despre Institutul Revoluției, aflat sub oblăduirea lui Ion Iliescu. Condamnarea comunismului nu este o „operațiune“ (securistă ori mafiotică ori ambele) de tipul celor în care se prea poate să fi fost implicat câte un amic al lui Nistorescu. Ar îndrăzni vreodată Nistorescu să vorbească în termeni similari despre condamnarea Holocaustului? Vă mai amintiți ce lacrimi vărsa, ori pretindea că varsă, când scria despre „tăcerea din jurul crimei“? Sindromul Nistorescu este cel al paraliziei morale.
În ce impostură morală se află el însuși, Tismăneanul, evident nu mai vine vorba, mai departe, în comentariile acestuia. Hora acuzelor reciproce are, se pare, o miză mai profundă – impostura întregii clase politice – care se extinde și asupra unui mare număr de actori politici mai mult sau mai puțin drapați în jurnaliști și politologi de teapa unui Tismăneanu și Nistorescu, fie ei paralizați ori nu, cu toții simbriași ai unor personaje de tipul Vîntu…