Home Actualitate CCR îl vrea pe Băsescu mediator în războaiele politice interne

CCR îl vrea pe Băsescu mediator în războaiele politice interne

DISTRIBUIŢI

Pe parcursul ultimilor ani, Curtea Constituțională din România (CCR) s-a transformat treptat într-o sală de judecată, acolo unde partidele politice recurg tot mai des la tranșarea unor dispute politice. Odată cu înmulțirea acestor diferende, formațiunile politice au înțeles că și această instituție trebuie politizată și subjugată politic după interes. În prezent, mai toate disputele din Parlament sunt mutate de opoziție în special în curtea CCR, instanță ce ar putea să soluționeze favorabil chestiunea în cauză. Tocmai din acest motiv, președintele Traian Băsescu a fost invitat ieri de către judecătorii CCR care l-au rugat să intervină în Parlament pentru ca acest for să încerce să nu mai delege către CCR diverse referendumuri care nu țin de competențele acestei instituții.     „Am discutat probleme de constituționalitate în general. Până la urmă, deci, am fost la Curtea Constituțională, nu la Parlament. Am discutat nevoia de îmbunătățire a calității actelor normative, ca să nu se mai creeze confuzii în instanțe. Deci a fost o întâlnire inter-instituțională normală (…) A fost o invitație a președintelui Curții Constituționale, căreia i-am dat curs cu plăcere. (..) Cel mai tare ne lovim de neclaritățile din actele normative, fie că vorbim de unele ordonanțe și ordonanțe de urgență, fie că ne lovim de unele legi trecute prin Parlament și care, prin amendare, crează confuzie sau contradicții cu legi existente. Aici, în acest perimetru au fost discuțiile”, a spus Băsescu.  Acesta a mai spus că un alt subiect discutat cu reprezentanții CCR „a fost legat și de faptul că Parlamentul trimite la control de constituționalitate orice tip de hotărâre”. „Or numai cele normative sunt de competența Curții Constituționale, nu și cele în care ei își administrează puterea pe-acolo, prin interiorul Parlamentului”, a adăugat el. Invitația judecătorilor de CCR vine să infirme faptul că președintele Băsescu intervine în actul de justiție, ci mai degrabă acesta este solicitat ca mediator între puterile din stat.

Plângerile neputinței

În această logică strâmbă, liderul delegației PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan, îi solicită printr-o scrisoare deschisă lui Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, să prezinte o poziție oficială față de afirmațiile recente ale lui Traian Băsescu la adresa judecătorilor români.
Ivan i-a cerut astfel lui Barroso să intervină „pentru stoparea acestor abuzuri ce împing tot mai mult România spre statutul de stat nedemocratic“, se arată într-un comunicat. Nu este prima dată când opoziția încearcă să externalizeze probleme interne și merg să ceară dreptate la forurile europene nu nici măcar nu pot interveni în astfel de probleme de ordin intern al unui stat membru UE.

Nicolae Bucur

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.