Home Actualitate Ce prevede tratatul de extruder romano-sirian

Ce prevede tratatul de extruder romano-sirian

DISTRIBUIŢI

Tratatul între România și Republica Arabă Siriană privind extrădarea reglementează, printre altele, infracțiunile pentru care se poate cere extrădarea, obligația de extrădare, dar și motivele obligatorii și facultative de refuz, potrivit Ministerului Justiției (MJ). Noul Tratat are ca obiect extrădarea în relația dintre România și Republica Arabă Siriană și reglementează: "obligația de extrădare”, "infracțiuni care dau loc la extrădare”, "motivele obligatorii de refuz”, "motive facultative de refuz”, "obligații în caz de refuz al extrădării”, "cererea de extrădare și documentele necesare”, "admisibilitatea documentelor și traducerea”, "arestarea provizorie”, "proceduri simplificate”, "comunicări ulterioare”, "hotărârea și predarea”, "predarea temporară și predarea amânată”, "cereri de extrădare sau de predare formulate de mai multe state”, "sechestrarea și remiterea de bunuri”, "regula specialității”, "tranzitul”, "reprezentare și cheltuieli”, "consultări”, "asistența consulară”, "relația cu alte tratate” și "dispoziții finale”. Mai mult, precizeaă MJ, față de calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, tratatul de extrădare cu Siria reglementează  problema concursului între o cerere de extrădare formulată de Republica Arabă Siriană și cereri de extrădare formulate de alte state, inclusiv de către state membre UE. În ceea ce privește procedura de extrădare, conform legii române,  aceasta presupune, din perspectiva României ca stat solicitant, mai multe etape, respectiv localizarea persoanei urmărite într-un anumit stat, informarea cu privire la această localizare a autorității judiciare competente, transmiterea unei încheieri prin care se constată întrunirea condițiilor pentru a se solicita extrădarea, precum și a documentelor anexe acesteia, efectuarea controlului de regularitate de către Ministerul Justiției și în cazul întrunirii condițiilor legale întocmirea cererii  de extrădare, transmiterea cererii de extrădare pe canale diplomatice sau direct (în funcție de instrumentul juridic aplicabil între România și statul solicitat). Documentul are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnate definitiv în străinătate de a-și executa pedeapsa în țara de origine, favorizând astfel reintegrarea socială a persoanelor condamnate în statul de unde provin. Hotărârea de condamnare este pronunțată așadar în acest caz de către autoritățile unui stat semnatar, împotriva unui cetățean al celuilalt stat semnatar.  România a încheiat astfel de acorduri cu Egipt, Turcia și Republica Moldova, cel mai recent încheiat fiind cu  Regatul Norvegiei, care urmează a fi ratificat de Parlamentele celor două state.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.