
Procurorii militari ai DNA au făcut vineri dimineață 22 de percheziții, la 21 persoane fizice și una juridică. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul fiind de peste 2 milioane de Euro, în urma unor lucrări neefectuate la Cimitirul Ghencea dar plătite de la buget. Vizați de anchetă au fost generalul de trei stele Cătălin Ștefănița Zisu și fiul acestuia.
În urma perchezițiilor anchetatorii au găsit peste 2.000 de tablouri, mai multe ceasuri Rolex și actele de proprietate ale unui imobil din Turcia pe care generalul le-ar fi păstrat în locuința unei apropiate. În declarația de avere a generalului toate acestea nu apar.
Comandantul Logisticii Armatei, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, a fost plasat, vineri noapte, de procurorii anticorupție sub control judiciar pe cauțiune în valoare de un milion de lei.
Generalul de 3 stele Cătălin Zisu este unul dintre cei mai importanţi comandanţi din structurile Armatei române, ocupându-se de Logistica MApN. Gradul de general i-a fost acordat la 37 de ani, fiind cel mai tânăr general din armata română. Ulterior, în 2006, a obţinut titlul de doctor graţie generalului Gabriel Oprea, iar preşedintele de atunci, Traian Băsescu, i-a conferit şi a doua stea de general în 2007. A treia stea a primit-o în 2011.
Conform declarației de avere, Zisu are împreună cu soția doar 64724 lei în contul curent. Averea deținută la apropiată nu e declarată.
Zisu: Unele ceasuri nu sunt autentice
Printr-un comunicat, Zisu a anunțat că majoritatea ceasurilor sunt fake. Cu toate astea, cele autentice nu au fost trecute în declarațiile de avere.
„(…) În ceea ce privește perchezițiile desfășurate pe14.02.2025, acestea au avut ca scop identificarea și ridicarea de documente referitoare la obiectivul de investiție imobiliară Cimitirul Ghencea 3, din perioada aprilie 2022-iulie 2023, precum și la mai multe societăți comerciale, pentru aceeași perioada.
În urma perchezițiilor, care au durat 12 ore, nu au fost găsite documente care să aibă legătură cu societățile cercetate. Cu toate acestea, au fost ridicate: suma de 7.000 de euro, mai multe genți și ceasuri, majoritatea fiind replici ale unor branduri originale, aspect ce urmează a fi clarificat prin expertizare de specialitate.”, anunță Zisu.
Zisu: nu este vorba de 2.000 de tablouri dar nu le-a numărat
„Referitor la ridicarea de tablouri dintr-o altă locație, distinctă de domiciliul său, Generalului-locotenent Zisu Cătălin Ștefăniță precizează că nu este vorba despre 2.000 de tablouri, așa cum s-a vehiculat.
Nu cunoaște numărul exact al acestora, întrucât nu le-a numărat, dar menționează că sunt lucrări realizate de pictori contemporani și amatori, fără valoare semnificativă, fiind primite prin donație, altele achiziționate la prețuri cuprinse între 100 și 500 de lei pe tablou, acestea fiind colecționate pe parcursul a 30 de ani.
Dl. General subliniază că nu a fost informat de către DNA asupra aspectelor privind ridicarea tablourilor, aflând aceste informații din presă.
Ulterior perchezițiilor, Dl. General a fost audiat la DNA în data de 14 februarie 2025, seara târziu, i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect și ulterior calitatea de inculpat.
S-a dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune, valoarea cauțiunii fiind de 1 milion lei, sumă de care nu dispune, urmând a constitui o garanție imobiliară în favoarea DNA.
De asemenea, au fost impuse măsuri asigurătorii, constând în poprirea sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terți, precum și indisponibilizarea bunurilor imobile aflate în proprietatea sa.
A decis împreună cu echipa de avocați care îl reprezintă să nu formuleze contestații împotriva ordonanțelor privind măsura controlului judiciar și măsurilor asigurătorii, deoarece cunoscând practica instanțelor de judecată în astfel de situații, în opinia avocaților, cu siguranță ar fi respinse.
Sâmbătă, 15 februarie 2025, General-locotenent Zisu Cătălin Ștefăniță a transmis conducerii MAPN solicitarea de trecere în rezervă, aceasta urmând să fie aprobată. (…)”