
Cristian Chilat, arestat după ce l-a împușcat mortal pe Gheorghe Mararu, într-o cafenea din Piatra Neamț, a fost ieri transportat la București, unde urmează să fie anchetat cu privire la asasinatul pe care l-a comis duminică în Piatra Neamț. Cercetarea privind asasinatul de la Piatra Neamț a fost preluată de către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a diverselor acuzații locale lansate la adresa polițiștilor. „Considerentele care au stat la baza acestei propuneri au vizat complexitatea cauzei, precum și suspiciunile care au fost lansate în spațiul public cu privire la o eventuală părtinire în modul de soluționare a cauzei“, a precizat Ministerul Public într-un comunicat. Cu toate acestea, procurorul nemțean Stelian Olteanu, care l-a anchetat pe Chilat înainte ca acesta să fie adus la București, a precizat ieri că probele vor fi mai greu de administrat de la București decåt de la Neamț. „Este decizia dumnealor. Așa au considerat, așa au făcut, dar consider că le va fi mult mai greu să administreze probele de la București decåt de la Neamț. După ce va fi întocmită motivarea sentinței prin care suspectul a fost arestat preventiv, voi întocmi o dispoziție prin care dosarul va fi declinat Parchetului General“, a apreciat procurorul.
Pe de altă parte, Asociația procurorilor din Romånia s-a arătat indignată de afirmațiile lui Aurelian Șoric, potrivit cărora „unii procurori dau bani cu camătă“. Asociația a precizat că în cazul în care Șoric are date despre procurori care desfășoară activități de natură să le știrbească reputația, îi cere public să pună aceste date la dispoziția Consiliului Superior al Magistraturii, iar dacă nu, îi cerem să-și retragă afirmațiile făcute la adresa acestei categorii de magistrați care își fac datoria. „Oare unii lucrători ai Ministerului Administrației și Internelor monitorizează mai mult pe magistrați decåt lumea interlopă? Propunem conducerii Ministerului Administrației și Internelor această temă de reflecție“, a conchis Asociația.
Și, într-adevăr, Ministerul reflectează, corpul de control al ministrului anunțånd ieri că ancheta pe care o desfășoară la Vaslui va dura cam o săptămånă, urmånd să se decidă dacă Șoric și-a manageriat defectuos instituția din subordine.
„Băieții răi din Interne care mai ieri făceau striptease acum își aruncă și caracterul“
Președintele Traian Băsescu i-a anunțat pe miniștri, în ședința de guvern, că dorește să le vorbească și de situația de la Ministerul de Interne, remarcånd că „băieții care mai ieri făceau striptease aruncåndu-și șepcile“ își aruncă acum și caracterul pe toate televiziunile. „Nu voi evita nici subiectul a ceea ce se întåmplă la Ministerul de Interne, adică la băieții care au început să facă striptease aruncåndu-și șepcile. Acum își aruncă caracterul pe toate televiziunile. Ne așteptăm și la alte evoluții“, a spus Băsescu, la începutul ședinței de guvern.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















