Home Actualitate Chiriasi in propria casa

Chiriasi in propria casa

DISTRIBUIŢI


Doi batrani din Cluj sunt in situatia de a deveni chiriasi in propria locuinta, dupa ce si-au cheltuit economiile de o viata ca sa cumpere o casa nationalizata. La trei ani dupa ce batranii au incheiat cu fostul ICRAL contractul de vanzare-cumparare, mostenitorii fostului proprietar au obtinut o sentinta civila prin care li se restituie imobilul. Dupa alti patru ani, o alta instanta declara nul contractul de vanzare-cumparare al batranilor si dispune radierea dreptului de proprietate, adica, practic, ii scoate in strada.

Si-au dat toti banii pe-o camaruta

In anul 1996, Gavril si Susana Ciocan se intereseaza la ICRAL daca isi pot cumpara locuinta in care stau. De acolo li se spune ca nu a fost revendicata de nimeni si, ca atare, se poate vinde. La sfarsitul lui *96, batranii incheie contractul de vanzare-cumparare cu SC Construct Ardealul, in calitate de lichidator al fostului ICRAL. Casuta are o camera, bucatarie, baie si camara de alimente si i-a costat pe batranei, la acea vreme, aproape 10 milioane de lei, adica toate economiile lor. In plus, pe perioada cat au locuit cu chirie, din cauza starii deplorabile in care se afla casa, cei doi au efectuat lucrari pentru a aduce locuinta in stare normala de folosinta, lucrari evaluate la 71 milioane de lei.

Sase, apare proprietarul!

La trei ani de la cumpararea locuintei, familia Ciocan afla ca exista un nepot, un mostenitor al fostului proprietar, care ar dori sa-si intre in drepturi. Intr-adevar, prin sentinta civila 5586/ 1999, imobilul este restituit succesorilor proprietarului, Hossu Iacob si Szilagyi Susana. In anul 2002, patru dintre nepotii fostului proprietar i-au dat in judecata pe batrani, solicitand instantei sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare si, implicit, a dreptului de proprietate detinut de cei doi pensionari.

Neavand bani sa-si angajeze un avocat, sotii Ciocan au pierdut procesul. -Judecatoarea cauzei, Maricica Grozavu, mi-a zis sa-mi bag avocat, ca pierdem procesul. Mi-a dat pe cineva din oficiu, o tanara avocata care imediat a fost de acord cu partea adversa si mi-a spus ca ea nu mai zice nimic, ca si asa pierdem-, spune Susana Ciocan. Din nestiinta sau prostiti de altii, cei doi batrani nu au contestat in instanta cererea mostenitorilor, adica nu si-au sustinut dreptul de proprietate asupra locuintei, solicitand doar despagubiri pentru lucrarile de investitii efectuate.

Inapoi in chirie

Instanta a declarat nul contractul prin care batranii si-au cumparat casa si a radiat dreptul acestora de proprietari ai locuintei. Mostenitorii, care mai detin doua apartamente in incinta aceluiati imobil, au avut castig de cauza. Au mai -lipit- la avere inca o camera-bucatarie. Ei au fost doar obligati, prin sentinta, sa plateasca 71 de milioane – valoarea lucrarilor, si sa-i lase sa stea in casa in calitate de chiriati. (Adriana Suciu)

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.