Home Actualitate Cinci angajati Petrom, dati pe mana Parchetului pentru pagube de miliarde

Cinci angajati Petrom, dati pe mana Parchetului pentru pagube de miliarde

DISTRIBUIŢI

Doi dintre cei trei gestionari ai depozitului Sucursalei PECO Sibiu au fost eliberati din functii, ieri, dupa ce alti trei angajati primisera aceeasi sanctiune saptamana trecuta. Masurile vin ca urmare a unui control la gestiunea sucursalei, efectuat de conducerea SNP Petrom.

Valoarea pagubelor se ridica la cateva miliarde de lei, prin -disparitia- a sute de tone de combustibil. Investigatiile Comisiei din cadrul SNP Petrom au fost demarate dupa decesul unuia dintre cei trei gestionari ai societatii, Vasile Broscatean, fapt care a necesitat efectuarea unui inventar de primire, precum si in urma unei sesizari primite la Politie. Ceilalti doi gestionari, fratele decedatului, Nicolae Broscatean, si Gheorghe Muica au fost schimbati din functie, printr-o decizie a directorului Lazar Stoia. Se pare ca neregulile dateaza din perioada 2000-2001, perioada in care director la Sucursala PECO Sibiu era Ioan Ariton, acesta fiind inlocuit cu Lazar Stoia, din luna noiembrie a anului trecut. Cei trei gestionari au lucrat pe functiile respective din 1993 si, respectiv, anul 2000. Ceilalti trei angajati care au fost schimbati saptamana trecuta, Gheorghe Agarbiceanu – sef sectie, Daniela Arsenescu – responsabil primire-predare, si Dana Grozea – lucrator comercial, raspundeau si ei de Depozitul Petrom. Pe numele celor cinci, in afara decedatului Broscatean, societatea sibiana a depus, ieri, o plangere penala, deoarece se pare ca acestia sunt vinovati de lipsurile constatate. -De cand am preluat functia de director, din 15 noiembrie 2001, am efectuat mai multe inventare de gestiune, care, pana la urma, au determinat evidentierea acestor nereguli la cantitatile de produse petroliere la nivelul Depozitului Sibiu, lucru care a culminat cu decesul gestionarului respectiv-, spune directorul Lazar Stoia. Surse din cadrul Sucursalei PECO ne-au declarat ca, ieri, pentru cateva ore, au fost sistate livrarile din depozit, pentru efectuarea unui inventar general. Acest lucru a fost facut pentru a evidentia mai clar perioada in care au -disparut- tonele de combustibil.De asemenea, in urma depunerii plangerii penale pe numele celor cinci angajati, politistii vor demara si ei o ancheta pentru a stabili gradul de vinovatie a acestora.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.